Ouă înroșite de Sângele Mântuitorului



Ce satisfacție poate fi mai mare decât aceea de a petrece masa de Paște cu cei apropiați sufletului tău și, mai ales, de a ciocni un ou, zicând: Hristos a Înviat! Înainte de Înviere, creștinii obișnuiesc să se spele într-un lighean în care se află ouă și bănuți. Oul roșu semnifică sănătatea, iar banii – bogăția.
Întorși de la biserică, membrii familiei se așează la masă, gustând mai întâi din ouăle și pasca sfințite. Ouăle se ciocnesc după un anumit ritual: persoana mai în vârstă (de obicei bărbatul) ciocnește cu capătul mai ascuțit al oului aceeași parte a oului celuilalt, în timp ce rostește cunoscuta formula: Hristos a Înviat!, la care se răspunde cu: Adevărat a Înviat! Ciocnesc mai întâi soții, apoi copiii cu părinții și părinții cu celelalte neamuri, amici, cunoscuți. Se crede că toți cei care ciocnesc unul cu altul se vor vedea pe lumea cealaltă.
Există multe legende despre ouăle de Paște, în afară de credința potrivit căreia acestea, aduse de femeile mironosiţe la Sfânta Cruce, au fost înroșite de sângele Mântuitorului. O legendă povestește cum evreii, așezați la masă după înmormântarea lui Iisus, se veseleau tare. Unul dintre ei a început să râdă, spunând: „Când va învia cocoșul din ciorbă și ouăle astea se vor înroși, atunci va învia și Isus”. Și nici nu apucă bine să-ți termine vorba că, spre marea spaimă a mesenilor, ouăle se înroșiră și cocoșul zbură din ciorbă și începu să cânte.
Apoi, legendele spun că ouăle de Paște se colorează pentru că „pietrele cu care jidovii l-au lovit pe Hristos s-au transformat în ouă roșii”. De la Paște, porțile Raiului stau deschise până la Rusalii. Zilele destinate pentru pregătirea ouălor sunt cele din Săptămâna Patimilor, începând de marți.
Ștefan ISAC