În organizarea Primăriei Caransebeş, Bibiliotecii Municipale „Mihail Halici” şi a Casei de Cultură „George Suru”, joi, 22 noiembrie, de la ora 15, în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei, va avea loc premierea participanţilor la concursul „Bătălia Cărţilor”.
Activitatea s-a derulat în perioada martie-octombrie, pe două categorii de vârstă, respectiv 11-13 ani (copii) şi 14-18 ani (adolescenţi). Ȋn acestă perioadă, participanţii au avut obligaţia să citească 10 cărţi propuse de Asociaţia Naţională a Bibliotecilor Publice din România şi să ȋntocmească fişe de lectură la aceste cărţi.
Se vor acorda premii speciale pentru cele mai bune fişe de lectură şi pentru cea mai bună fişă de lectură a Cărţii anului, iar finaliştii, respectiv cei care au citit cele 10 cărţi, vor participa la un concurs-dezbatere intitulat „Convinge-mă să citesc!”, ne-a informat Mircea Moscovici, directorul Bibliotecii „Mihail Halici”. Cei care vor prezenta cel mai frumos, vor argumenta mai convingător cartea preferată şi vor răspunde cel mai bine la întrebări, vor deveni cititorii anului – un copil şi un adolescent. De asemenea, se vor acorda premii de fidelitate, de finalist şi de participare. (M. Doman)