Părintele protopop Virgil Turcan, un sacerdot capabil

Virgil Turcan s-a născut în 27 decembrie 1912, în satul Cireșa din judeţul Caraș-Severin, într-o familie sacerdotală. Urmează școala elementară și liceul în orașul Caransebeș, iar în 1930 se înscrie la Facultatea teologică din Cernăuți. În anul 1934 devine doctorand la Facultatea de teologie din Bucureşti. Și-a ales, și a […]


Închirierile, indexate cu rata inflaţiei

Consilierii locali caransebeşeni au aprobat, recent, proiectul de hotărâre privind prelungirea, în anul 2024, a termenului contractelor de închiriere a locuinţelor, precum şi a spaţiilor cu altă destinaţie decât aceea de locuinţă, de pe raza municipiului. De asemenea, a fost aprobată indexarea cu rata inflaţiei, de 10,4 la sută, a […]


Managerii instituțiilor de cultură din Caraș-Severin, întâlnire de lucru la Arad

Vicepreședintele Consiliului Județean Caraș-Severin, Ovidiu Rădoi, a condus recent o delegație ce a participat, la invitația Centrului Cultural Județean Arad, la o întâlnire de lucru organizată ca un schimb de experiență între reprezentanții instituțiilor de cultură din județele Arad și Caraș-Severin. Din delegație au făcut parte managerul Bibliotecii Județene „Paul […]


ANUNŢ PUBLIC privind depunerea solicitării de emitere a Acordului de mediu

Comuna Ezeriș anunţă publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a Acordului de mediu pentru proiectul: „Extindere reţea de alimentare cu apă şi reţea de canalizare menajeră în localităţile Ezeriş şi Soceni, comuna Ezeriş, judeţul Caraş-Severin”, propus a fi amplasat în localităţile Ezeriş şi Soceni, comuna Ezeriş, judeţul Caraş-Severin. Informaţiile […]


Caransebeşul, Borlova şi Poiana Mărului, la Târgul de Turism al României

În perioada 15-18 februarie, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, o prezenţă constantă în ultimii doi ani la Târgul de Turism al României, participă la ediţia de primăvară a acestui inedit eveniment de promovare turistică. Serviciul Promovare Turism se bucură de sprijinul partenerilor instituţionali, precum Serviciul Public Judeţean Salvamont-Salvaspeo Caraş-Severin care va prezenta […]


Caransebeşul are buget de peste 100 de milioane de lei

Cel mai important punct de pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare a Consiliului Local Caransebeş de joi, 8 februarie, a fost proiectul de hotărâre privind aprobarea bugetului local pe anul 2024, a bugetului centralizat al instituţiilor publice şi activităţilor finanţate integral sau parţial din venituri proprii pe anul 2024 […]


Raportez!

Trei lucruri nu mi-au plăcut în viață. Bine, au fost ele mult mai multe, odată cu anii s-au adunat și ele, dar cel mai urât mi-a fost de grădiniță, de școală și de armată. Și în ordine cronologică, și în cea a suferințelor. Dacă stau să mă gândesc acum, când […]


S-a deschis Târgul de Primăvară de la Caransebeş!

În şedinţa de la sfârşitul lunii trecute, consilierii locali caransebeşeni au aprobat proiectul de hotărâre privind organizarea Târgului de Primăvară, în municipiu. În referatul care a însoţit proiectul de hotărâre, se menţiona că, pentru perioada februarie-martie, există solicitări din partea agenţilor economici locali, şi nu numai, pentru comercializarea de mărţişoare, […]


Velișcu Boldea, comemorat la Caransebeș

În organizarea Consiliului Județean Caraș-Severin, a Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, a Școlii Populare de Arte și Meserii „Ion Românu” Reșița și a Casei de Cultură „George Suru” din Caransebeș, joi, 8 februarie, la sediul instituției de cultură din municipiu a avut loc Festivalul Folcloric „In Memoriam […]