Pandemia de Covid a avut şi-o parte bună: i-a cuminţit pe cărăşeni



Recent, a avut loc evaluarea activităţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Caraş-Severin pe anul 2020, prilej cu care s-a evidenţiat faptul că principalele obiective urmărite de cadrele acestei instituţii în cursul anului trecut au fost creşterea gradului de siguranţă al cetăţenilor prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală, siguranţa rutieră, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii organizate şi transfrontaliere, destructurarea grupărilor infracţionale și asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri.
În ceea ce priveşte prevenirea criminalităţii, având în vedere situaţia generată de declararea stării de urgenţă/alertă la nivel naţional şi a reglementărilor subsecvente care au impus anumite restricţionări, implicit suspendarea activităţii instituţiilor de învăţământ, activitatea de prevenire în mijlocul comunității a fost limitată la acţiunile posibile cu respectarea normelor legale în vigoare.
Pentru prevenirea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, polițiștii au desfășurat activităţi educativ preventive în unităţile de învăţământ de pe raza județului și în spațiul public, având drept tematică principală siguranța minorilor, la care au participt aproape 2.000 de beneficiari, din care 1.636 minori.
Pentru prevenirea infracţiunilor contra patrimoniului au fost desfășurate 98 de activități preventive, la aceste activități participând 4.548 de beneficiari, fiind distribuite peste 3.000 de materiale cu caracter informativ-preventiv.
Referitor la prevenirea violenței domestice, în cursul anului 2020 au fost desfășurate 85 de activități cu caracter preventiv, pentru 2.500 de beneficiari, se arată în raport.
În cazul criminalităţii stradale, în anul 2020 infracţiunile sesizate au scăzut cu 21,12%. De asemenea, 91,63 % dintre infracțiunile sesizate sunt furturi, iar numărul acestora a scăzut cu 21,78%.
Prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112 au fost preluate un număr de 14.429 de apeluri, dintre acestea 8.557 fiind din mediul urban şi 5.872 din mediul rural.
Pentru apeluri neconfirmate, au fost aplicate în total 1.472 de sancţiuni conform OUG 34/2008, la 32,22% dintre apelurile neconfirmate.
În informare se mai specifică faptul că în cursul anului 2020, în mediul rural au fost sesizate cu 13,58% mai puține infracțiuni față de 2019.
Infracțiunile contra persoanei au scăzut cu 25,99%, lovirile sau alte violențe cu 31,56%, nu au fost înregistrate fapte de vătămare corporală, iar numărul amenințărilor a scăzut cu 37,82%.
În 2020, nu s-au înregistrat infracțiuni de mare violență în mediul rural.
În ceea ce privește infracțiunile contra patrimoniului, acestea au scăzut cu 16,88%, dintre acestea furtul scăzând cu 5,72%. Au fost înregistrate scăderi la majoritatea categoriilor de furturi, cea mai mare scădere înregistrându-se la furturile prin efracție din societăţi comerciale, respectiv 54,54%.
Tâlhăriile au scăzut cu 27,27%, înșelăciunile au revenit la nivelul din 2019, iar distrugerile au scăzut cu 21,76%.
S-au înregistrat însă creșteri cu 29,57% la infracţiunile incriminate în legi speciale, și anume, infracţiunile prevăzute de Legea 46/2008 (Cod Silvic), care au crescut cu 47,26%. Evaziunea fiscală a scăzut cu 31,57%.
Infracţionalitatea stradală sesizată în mediul rural a scăzut cu 14,3%.
În ceea ce priveşte siguranţa rutieră și a transporturilor, în informare se mai arată că judeţul Caraş-Severin, al treilea ca mărime din România, are o reţea rutieră de 1.907 km, din care drumurile naţionale însumează 565 km (locul doi pe ţară în privinţa lungimii reţelei de drumuri naţionale), iar drumurile judeţene şi comunale însumează 1.342 km, cu o densitate medie a drumurilor publice de 22,4 km la 100 km2.
În acest sens, au fost organizate și executate 10 acțiuni tematice în conformitate cu Planul de operațiuni al Organizației Polițiilor Rutiere din Europa (ROADPOL) și alte 9 conform Calendarului de activități preventive pentru anul 2019, al Direcției Rutiere.
În total, la nivelul județului au fost organizate 1.816 acțiuni pe linie de circulație rutieră, 1.358 cu efective de poliție rutieră şi 458 împreună cu alte formațiuni de poliție sau în colaborare cu alte instituții.
În anul 2020, dinamica accidentelor rutiere cu victime înregistrate pe raza judeţului a înregistrat un trend descrescător, scăzând cu 20,82%. Cu 25,98% a scăzut şi numărul de răniți grav, cu 23,61% numărul de răniți ușor, cu 16,15% numărul accidentelor grave, iar numărul persoanelor decedate a scăzut ușor, cu 3,22%.
Sub aspectul infracţiunilor descoperite, au fost efectuate activităţi de cercetare cu privire la 753 de fapte sesizate. Ponderea au deţinut-o infracţiunile de conducere fără permis de conducere sau cu permis necorespunzător categoriei – 194, conducerea unui autovehicul având o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală, refuzul ori sustragerea de la prelevarea mostrelor biologice – 194, conducerea unui autovehicul neînmatriculat/neînregistrat sau cu număr fals – 42 și conducerea unui autovehicul sub influenţa substanţelor stupefiante – 7.
Ca urmare a activităţilor executate s-au constatat 37.176 de contravenții la OUG Nr. 195/2002 republicată. Din acestea, 1.528 au fost aplicate altor categorii de participanţi la trafic decât conducătorilor auto, respectiv pietoni – 1.055, biciclişti – 392, căruţaşi – 28, motocicliști – 14.
Au fost dispuse măsuri de sancționare complementară ca urmare a contravențiilor constatate, fiind reţinute 2.039 de permise de conducere – depășire 708, viteză 384, alcool 152, neacordarea priorității de trecere pietonilor 91, neacordare prioritate vehicule 73.
De asemenea, au fost retrase 582 de certificate de înmatriculare, din care 63 pentru defecțiuni tehnice.
Referitor la combaterea criminalităţii, infracţiunile sesizate au scăzut cu 15,92% faţă de anul 2019, infracțiunile sesizate contra persoanei cunoscând o scădere de 18,6%.
Infracțiunile contra vieții au înregistrat o creștere de 12,50%, având în vedere că numărul infracțiunilor de ucidere din culpă a crescut cu 13,04%, dintre care cele mai multe au fost săvârșite de conducători auto.
Infracțiunile contra integrității corporale sau sănătății persoanei au înregistrat o scădere cu 20,18% față de anul 2019. Au scăzut cu 20,43% numărul infracțiunilor de lovire sau alte violențe şi cu 13,78% al celor de lovire sau alte violențe asupra unui membru al familiei. Peste 22% dintre infracțiunile de lovire sau alte violențe au fost săvârșite asupra unui membru al familiei.
Infracțiunile contra libertății și integrității sexuale au înregistrat o scădere de 16,42%. A scăzut cu 29,63% şi numărul infracțiunilor de viol, inclusiv al celor săvârșite asupra unor minori.
Numărul infracțiunilor sesizate contra patrimoniului a scăzut cu 23,64%.
Numărul furturilor a scăzut cu 24,10%, dintre acestea furturile din locuințe cu 24,01%, furturile din societăți comerciale cu 12,37%, cele din buzunare, poșete şi genți cu 63,04%.
Furturile de auto au crescut cu 40,91%, din care cea mai mare parte o reprezintă furturile în scop de folosință, +58,33%.
Tâlhăriile au scăzut cu 26,32%, înșelăciunile cu 26,76%, iar distrugerile cu 28,1%.
De asemenea, s-au executat 362 de acțiuni și controale pe linia respectării regimului legal al armelor, explozivilor și substanțelor periculoase, la persoanele fizice şi juridice autorizate pe aceste linii, în total fiind constatate 123 de infracțiuni. În cursul anului 2020, au fost confiscate 10 arme letale, 13 arme neletale supuse autorizării, 1.125 de bucăți muniție, 380.605 kg și 1,4 litri substanțe toxice, 5,9 kg mercur și 388,1 kg articole pirotehnice.
Pe linia criminalităţii economico-financiare, au fost sesizate 513 infracţiuni. Pentru protejarea bugetului consolidat de stat pe linia combaterii evaziunii fiscale au fost efectuate cercetări într-un număr de 124 dosare, fiind continuată urmărirea penală împotriva suspectului pentru săvârşirea a 26 infracţiuni de evaziune fiscală, de către 24 de persoane. În urma finalizării cercetărilor în dosarele cu urmărirea penală începută, a fost aplicat sechestru asigurator asupra unor bunuri mobile şi imobile în valoare de 7,12 milioane de lei.
În vederea prevenirii şi combaterii ilegalităţilor din domeniul vamal, respectiv a contrabandei, în special cu produse din tutun, au fost efectuate cercetări într-un număr de 141 de dosare penale, a fost începută urmărirea penală împotriva a 94 de suspecţi pentru săvârșirea a 98 de infracţiuni prevăzute de Codul Vamal şi Codul Fiscal, constând în introducerea, în ţară, a unor cantităţi considerabile de ţigarete/tutun fără respectarea dispoziţiilor legale, la trecerea prin punctele vamale sau peste frontiera de stat, eludându-se plata accizelor datorate pentru acest tip de mărfuri.
În perioada analizată, în urma activităţilor desfăşurate pe această linie au fost ridicate în vederea confiscării 596.302 ţigarete şi 2.560 kg tutun, echivalentul a 3.658.571 de ţigarete.
În privinţa infracţionalităţii în domeniul silvic, au fost sesizate prin SNUAU 112 un număr de 62 de transporturi ilegale de material lemnos, din care, în urma verificărilor efectuate, s-au confirmat ca fiind ilegale cinci.
În perioada supusă evaluării au fost sesizate 268 de infracţiuni silvice.
Au fost aplicate un număr de 223 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 4,42 milioane de lei, şi a fost ridicată în vederea confiscării cantitatea totală de 4.914,81 mc material lemnos.
În informare se mai arată că, începând cu luna martie 2020, odată cu Decretul de instituire a Stării de urgență și ulterior, succesiv, a Stării de alertă, personalul inspectoratului a desfășurat, zilnic, misiuni pentru impunerea/verificarea măsurilor și interdicțiilor impuse pentru prevenirea răspândirii epidemiei cu noul coronavirus.
Au fost organizate și executate un număr total de 4.115 acțiuni punctuale, în zone de interes sau cu efective lărgite/de amploare.
În cadrul tuturor misiunilor desfășurate au fost legitimate un număr de 294.021 de persoane, fără a lua în calcul persoanele aflate în cele 501 convoaie care au fost însoțite la locurile de carantină instituționalizată, în perioada Stării de urgență.
Au fost verificate, în total, 9.800 de societăți comerciale/PFA cu privire la respectarea recomandărilor/interdicțiilor impuse de Starea de urgență/alertă.
Un număr de 33.946 de mijloace de transport au fost verificate, în cadrul tuturor acțiunilor și misiunilor desfășurate în context.
Polițiștii au constatat un număr de 98 de infracțiuni în context, din care 29 privind zădărnicirea combaterii bolilor. Au fost aplicate un număr de 22.019 contravenții pentru încălcarea normelor care au reglementat Starea de urgență/alertă și actele normative pentru prevenirea și combaterea epidemiei, în valoare de 11,49 milioane de lei.
În încheierea informării se mai arată că, anul trecut, la nivelul județului Caraș-Severin au scăzut infracționalitatea sesizată, infracțiunile de mare violență, infracțiunile contra persoanei și contra patrimoniului, precum și infracțiunile stradale, iar riscul rutier a fost diminuat.
Mădălina DOMAN