Parcul de sculptură de la Gărâna se mută la Caransebeş


În cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului local, de la sfârşitul lunii trecute, aleşii caransebeşeni au fost de acord, în unanimitate, cu donaţia pe care Fundaţia Culturală „Arca”, prin preşedintele ei, artistul Bata Marianov, o va face municipiului de pe malurile Timişului şi Sebeşului. Astfel, cele 13 opere de artă din Parcul de Sculptură de la Gărâna, al cărui organizator este Bata Marianov, vor fi transferate, într-un proiect amplu de restaurare, în municipiul Caransebeş, pe traseul Şoselei de centură – Drumul European 70 –, astfel încât acestea să poată fi puse în valoare şi văzute şi admirate de toţi iubitorii de artă.

În cererea adresată legislativului local caransebeșean, Bata Marianov arată: „Parcul de sculpturi de la Gărâna se deteriorează văzând cu ochii. Trebuie făcut ceva! Aş fi fericit ştiindu-l într-un loc unde va fi îngrijit şi conservat, căci conţine lucrări ale sculptorilor români şi străini care au făcut pentru perioada contemporană o istorie a acestei profesiuni”.

Cele 13 sculpturi care vor fi transferate la Caransebeş sunt: „Eidos”, de Bata Marianov; „Mantia Sfântului Sava” – Sava Stoianov; „Semn 143” – Napoleon Tiron; „Balaur” – George Turcu; „Coloane bizantine” – Aurel Vlad; „Incinta” – Vlad Ciobanu; „Morişca” – Ioan Deac Bistriţa; „Formă cu semn” – Bata Marianov; „Portal” – Gheorghi Mincev; „Relicvă” – Liviu Russu; „Memoria Lunei” – Nada Stojici; „Pod peste timp” – Alexandru Roşu; „Semn II” – Napoleon Tiron.

Sonia BERGER