Parfumul toamnei bogate


Mă îndreptam spre localitatea Peştere. La un moment dat, în dreptul unei grădini, am oprit maşina pentru a saluta un vechi prieten. Parfumul strugurilor copţi m-a izbit asemeni unei ploi calde de vară. S-au copt strugurii. Viile şi-au etalat rodul cu mândrie. Prietenul meu culegea rodul viei din grădina lui. Se pregătea să facă vin după o veche reţetă. Mereu a avut succes acel vin. Amesteca 100 de kg de boabe de struguri, zdrobite, cu 15 kg de miere, şi compoziţia o ţinea la fermentat patruzeci de zile.

După ce am schimbat câteva vorbe cu prietenul meu, mi-am continuat drumul spre casă.

A venit toamna… De fiecare dată când simt în nări parfumul strugurilor copţi, mă trezesc într-o toamnă adâncă. Atunci nu am altă dorinţă decât să cântăresc rodul muncii de peste an. Ca un strugure parfumat, plin de must, este şi munca omului făcută cu drag, cu pasiune.

În grădina casei, ardeii graşi îmi zâmbeau fericiţi. Merii pitici, încărcaţi de roade, mă priveau cu insistenţă, ca să-mi atragă atenţia asupra lor. E o toamnă bogată. Natura şi omul şi-au făcut datoria. Încă din primăvară, omul a plantat sămânţa, pe urmă a îngrijit planta ajutat de căldura solară şi de miracolul ploii, iar acum, în toamnă, culege rodul.

Roadele toamnei sunt diferite. Acolo unde s-a preţuit fiecare clipă încă din primăvară, răsplata e de fiecare dată pe măsură. Acolo unde zidul e şubred la temelie, toamna vine cu întristare şi rece. Omul, dacă din fragedă pruncie, îşi clădeşte destinul, în toamnă se va bucura de măreţia cetăţii lui.

Furnica adună toată vara, în timp ce greierul cântă, pierzându-şi viaţa în tot ceea ce este trecător. Albina culege nectarul florilor, iar toamna se bucură de savoarea dulce a mierii, în timp ce formează ghemul pentru iernat.

Anul acesta, parfumul toamnei bogate mi-a zâmbit cald din grădinile îngrijite de oamenii gospodari, cu mult drag, tot anul. Ca într-un bal al toamnei, legumele şi fructele se întreceau în culoare, parfum şi arome.

E bine ca în toamna vieţii fiecare om să-şi poată prezenta rodul, aşa cum toată natura nu se sfieşte să-şi etaleze bogăţia la finalul sezonului cald. Parfumul toamnei bogate să reiasă din roadele vieţii lor ca să se fericească, că nu au trăit degeaba.

Fiecare toamnă are o poveste unică. Miile de toamne se desprind din tot ceea ce este însufleţit. Parfumul lor vorbeşte despre cât de bogată le-a fost viaţa.

Pr. Ion TURNEA