Părintele Valer Paveloniu s’a născut la 19 Septembrie 1890 în Densuş (județul Hunedoara), studiile secundare le-a urmat la Blaj şi Năsăud, iar Teologia a urmat-o la Facultatea din Budapesta. În acelaş an, după terminarea studiilor teologice, în 1913, a fost hirotonit preot. Rând pe rând a păstorit credincioşii din Gârlişte (1913-1914); din 1914 până la 1919 la Secăşeni; din 1919 până în 1934, la Băuţar, când a fost numit paroh şi protopop la Orăştie.

Activitatea bogată în roade ce a dezvoltat-o părintele Paveloniu încrestează pe răboj (bucată de lemn în formă cilindrică sau paralelipipedică pe care, în trecut, se însemnau, prin crestături, diferite calcule, socoteli: zilele de muncă, banii datorați, numărul vitelor etc. – n.n.) multe realizări închinate Bisericii şi Neamului.

În Parohia Secăşeni, prin economiile realizate în timpul războiului mondial, a plătit toate datoriile împreunate cu edificarea caselor parohiale, ridicând altele noi.

În parohia Băuţarul de Jos a edificat o biserică de toată frumseţea, a înfiinţat o cooperativă („Ajutorul” – n.n.) pentru a înlesni aprovizionarea locuitorilor cu cereale. De asemenea, a dat fiinţă Reuniunii de femei şi a organizat tineretul, cu concursul cărora se aranjau anual mai multe serbări culturale, pregătite de aproape de preotul Paveloniu.

Paralel cu munca pastorală, părintele Paveloniu a activat şi pe teren politic, ca membru în toate consiliile judeţene şi delegaţiile permanente, fiind şi vicepreşedintele acelora. Apoi, în 1932-1933, a fost deputat cu Guvernul naţional ţărănesc.

Mai laborioasă i-a fost activitatea ca paroh şi protopop la Orăştie. A reuşit să ridice o biserică impunătoare, dată cultului în 1940.

„Un vrednic păstor de suflete” – aşa îl numeşte domnul Valeriu Bora pe părintele Valer Paveloniu, protopopul român-unit al Orăştiei, în rândurile omagiale ce-i închină în „România Nouă” (6. XII. 1940). Prilej pentru aceasta i-a dat noua biserică ridicată în Orăştie mulţumită strădaniilor părintelui protopop, care a ştiut să se facă iubit şi ascultat de enoriaşii săi.

Câteva din rândurile omagiale ale domnului Valeriu Bora, cari exprimă şi convingerile altora: „Sosit abia de 3 ani în fruntea credincioşilor săi, protopopul Paveloniu a socotit că are o nouă misiune, pe lângă cea îndeplinită atât de strălucit în fosta sa parohie Bouţar: să zidească şi la Orăştie o casă a lui Dumnezeu, pentru credincioşii săi. Luptând cu adversităţile şi greutăţile felurite ale vremii şi oamenilor, ajutat de puţinii săi credincioşi, a zidit o prea frumoasă biserică, care face cinste nu numai sieşi, ci e şi întru mai marea laudă a Celui Atotputernic.  Putem afirma, fără putinţă de tăgadă, că zidirea acestei biserici este opera de alergare pe la toate sufletele şi uşile diferitelor autorităţi, este truda şi preocuparea de fiecare zi şi gând a inimei sale. În conştiinţa noastră cade-se, socotim noi, a scrie aceste adevăruri, spre a fi de luminos îndreptar şi pentru alţii, şi pentru cei mireni şi eclesiastici cari, în locul întâi, trebue să clădească prin fapte, punând acestea înaintea feluritelor vorbe deşarte şi atât de sgomotoase”.

În calitate de protopop şi-a vizitat regulat parohiile, s’a achitat în totdeauna la vreme de toate obligaţiile, dovedindu-se un harnic şi priceput sfetnic al Vlădicului. Tot cu aceeaşi râvnă şi-a îndeplinit slujba de păstor sufletesc la Orăştie, unde lumea de bine l-a apreciat mult pentru talentul lui de bun predicator şi preot vrednic. A ostenit cu rod pe tărâmul literar, scriind predici şi note pastorale în „Cuvântul Adevărului”, articole de actualitate la „Unirea” şi a fost colaborator la gazetele locale „Solia dreptăţii” şi „Gazeta Hunedoarei”.

În plină activitate şi laborioasă muncă fiind, Episcopia de Lugoj apreciindu-i meritele frumoase, în anul 1943, îl ridică la treapta înaltă de canonic prebandat, la care renunţă un an mai târziu.

A fost internat, conform Fişei matricole penale nr. 21269, întocmită la Centrul de Triere Văcăreşti (C.T.), de către Ministerul Securității Statului Hunedoara (M.S.S.), Procesul-verbal nr. 20 din 1952, motivul internării – a fost membru în PNŢ Maniu (organizatia PNȚ Deva), durata internării 60 de luni, perioada 16 august 1952 – 16 august 1957. În Fişa matricolă penală cu acelaşi nr. 21269, dar întocmită la Centrul de Triere Bucureşti, găsim data eliberării de 11 august 1953, Ordin de eliberare al Serviciului Penitenciar nr. 39875 din 1953.

În numărul 10 din 21 martie 1937 al „Soliei”, în articolul „Preoţii şi politica”, semnat de Valer Paveloniu şi publicat în deschiderea paginii, găsim dezbătută o problemă mai mult decât intresantă privind oportunitatea ca „preoţii să activeze în politică?!”. Semnatarul articolului precizează că această problemă „ca să poată fi soluţionată şi ca să primească o deslegare onorabilă, trebuie privită din 3 puncte de vedere: din punct de vedere al partidelor politice; din punct de vedere al învăţăturei şi al disciplinei bisericeşti, şi din punct de vedere al comportării istorice a preoţilor faţă de problema naţională şi socială a neamului nostru”.

„Din punct de vedere al partidelor politice, nu este nicio nepotrivire! Partidele politice, după părerea noastră, pe căi diferite urmăresc acelaşi scop: chivernisirea Statului în folosul şi spre progresul material, cultural şi moral al cetăţenilor. […] Din punct de vedere al învăţăturei bisericei şi al atitudinei hierarhiei bisericeşti faţă de această problemă, ajunge să ne referim la comunicatul recent al Sf. Sinod, care nu vestejeşte acţiunea politică a preoţimei, ci numai regretă excesele şi condamnă abuzurile; […] Pentru a dovedi aceasta, nu vom argumenta, ci vom fi în ajutorul memoriei cetitorilor, amintindu-le că marile fapte ale istoriei poporului nostru au fost făcute totdeauna cu concursul şi cu binecuvântarea preoţilor bisericilor noastre naţionale. Horia şi iobagii lui revoluţionari au avut însoţitori şi sfetnici luminaţi în preoţii lor dela sate. Avram Iancu a avut majoritatea tribunilor recrutaţi din candidaţii de preoţi eşiţi din Seminariul «Bunei vestiri» din Blaj, iar Revoluţia din 1918 şi inaugurarea stăpânirei româneşti în Ardealul asuprirei milenare, oare nu au făcut-o Consiliile naţionale, a căror organizatori şi suflet au fost preoţii bisericei naţionale?”.  Aşa că gazeta ungurească „Budapesti Hirlap” a apărut în chenar negru, având articolul de fond intitulat: „Az olah papok revolucioja” („Revoluţia preoţilor valahi”).

SURSE:

„Unirea”, anul L, nr. 51, Blaj, 25 decembrie 1940, p. 3-4;

„Unirea”, anul LIII, nr. 8, Blaj, 20 februarie 1943, p. 2;

„Sionul Românesc”, Foaia Oficială bilunară a Diecezei Lugojului, anul XXXI, nr. 3, 15 februarie 1944, p. 12;

Sergiu Soica, „Martiri şi mărturisitori sub regimul comunist, Eparhia Greco-Catolică de Lugoj”, Galaxia Gutenberg, 2013, p. 172;

Ştefan Nemecsek, „Carte, Literatură și Presă la Orăștie (de la începuturi până în 1944)”, volumul II, Editura Realitatea Românească, Vulcan, 2011, p. 253-254.

Romulus FRÎNCU