Parteneriat pentru Spitalul Municipal


Deoarece la Spitalul Municipal din Caransebeş ascensoarele nu au mai fost reabilitate de foarte multă vreme, în ultima şedinţă de Consiliu local s-a hotărât alocarea, din bugetul propriu, a sumei de 150.000 de lei, pentru achiziţionarea unui lift. Acest sprijin vine pe lângă renovările pe care Primăria le efectuează aici, respectiv reabilitarea unor spaţii, şi cofinanţarea proiectului prin care se va achiziţiona tehnică medicală de ultimă generaţie, dar şi alocarea unor bani pentru a putea fi depăşit impasul financiar prin care trece unitatea în anumite momente.

„Vreau să reamintesc faptul că, din 15.000 de pacienţi care se tratează anual aici, doar 5.000 sunt din Caransebeş. Aşadar, intenţionăm ca, pe viitor, să determinăm şi alte autorităţi locale din zonă, ai căror cetăţeni se internează aici, să vină alături de Primăria Caransebeş. Cred că este corect ca la cheltuielile legate de spital – renovări şi tot ce ţine de cofinanţări – să vină alături de noi, într-un parteneriat financiar-economic, şi ceilalţi primari din zona Caransebeşului, astfel încât să facem din acest spital o unitate de elită din sistemul sanitar românesc”, a spus edilul municipiului, Marcel Vela.

Bogdan NAUM