Câteodată vin valuri peste valuri în viața unui om, vin, lovesc, lasă urme adânci și pleacă. După ce au lovit cum știu ele mai bine, își iau zborul asemeni unor păsări negre ce au coborât o clipă din văzduh, pentru a tulbura liniștea oamenilor.

Păsările negre stau la pândă și când valul cel misterios ce te urmărește ca o buclă în timp te lovește, ele își întind aripile și îți săgetează lumina ochilor cu satisfacția biruinței.

Dar oare ce sunt acele păsări negre ce pândesc clipa cea grea? Oare sunt gândurile adâncite în mocirlă? Oare sunt vorbele aruncate în vânt? Oare sunt faptele ce strigă din gunoaiele răutăților noastre? Poate sunt toate adunate la un loc, tot întunericul nechibzuinței noastre și toate acestea adunate la un loc lovesc, lovesc asemenea unui val năpraznic. Oricât ai încerca să scapi de el, nu poți. Cu cât alergi mai repede, cu atât el devine mai puternic și e gata să te înghită. E ca o făptură magică ce aleargă pe urmele tale. Nu poți scăpa de gunoiul greșelilor. El își cere plata, își caută albul.

Un gând urât se transformă într-o pasăre neagră și zboară unde l-ai trimis. Primește energia inimii tale ce s-a tulburat o clipă și lovește. Asemenea poate zbura și o vorbă. Și gândul și vorba se pot transforma în faptă, căci le-ai dat voie să zboare.

Imaginează-ți că ai devenit un copil, un copil cu suflet curat, și ai văzut niște păsări negre. Ce ai face ca să scapi de ele? Poate ai lua o hârtie și un creion și le-ai desena. Păsările s-ar bucura de grandoarea imaginii, ca pe urmă să plângă în timp ce tu, cu o radieră, le ștergi treptat, întâi aripile, pe urmă ciocul, picioarele, ochii, până nu mai rămâne nimic din ce a prins formă pe coala de hârtie, iar ea rămâne albă, limpede, liniștită. S-au dus!

E posibil ca un nepriceput să întrebe copilul de ce șterge păsările. Să-l ispitească spunânându-i că nu trebuia să le mai deseneze, dacă mai devreme sau mai târziu avea de gând să le șteargă.

Păsările acelea negre sunt greșelile noastre, păcatele ce atârnă greu. Ele trebuie oprite să mai zboare, trebuie șterse, așa cum copilul le-a șters de pe coala cea albă de hârtie. Ele trebuie curățate prin căință și mărturisire, pe urmă șterse prin Sfânta Euharistie. Doar așa haina cea albă primită la botez strălucește.

Ana-Cristina POPESCU