A văzut lumina cerească la 18 iulie 1867, în familia ţăranilor Cristea Gheorghe şi Domniţa (Pascu) din Topliţa Română, judeţul Mureş (azi, judeţul Harghita). După clasele primare absolvite în localitatea natală, au urmat Gimnaziul Săsesc din Bistriţa şi Liceul Grăniceresc din Năsăud, cu bacalaureat în anul 1887. Între anii 1887-1890 a fost elev al Institutului Teologic-Pedagogic ,,Andreian” din Sibiu, fiind licenţiat în Teologie. Şi-a continuat studiile de literatură română, germană şi maghiară, de psihologie şi filosofie, la Facultatea de Litere şi Filosofie din Budapesta (1891-1895). Obţinând titlul de Doctor în Filosofie şi Filosofie Modernă, la 15 mai 1895, cu teza de doctorat ,,Eminescu, Viaţa şi Opera tânărul Elie (Ilie) Cristea revine în Transilvania, la Sibiu.

La 30 ianuarie 1900 este hirotonosit diacon şi călugărit la Mânăstirea Hodoş-Bodrog, sub numele de ,,Miron”, iar la 1 iunie 1908 devine protosinghel. Funcţii deţinute: învăţător-director la Şcoala confesională românească din Orăştie (1890-1891), secretar (1895-1902), consilier (asesor, 1902-1909) la Arhiepiscopia Sibiului. Hirotonit diacon (1901), arhidiacon (1901), călugărit la Mânăstirea Hodoş-Bodrog (1902), sub numele de Miron, ieromonah (1903), protosinghel (1908). Redactor la ziarul ,,Telegraful roman” din Sibiu (1898-1900), preşedinte al Despărţământului Sibiu al ASTRA (1905), preşedinte al Reuniunii Române de Muzică din Sibiu, Episcop al Caransebeşului (din 25 aprilie 1910), Mitropolit primat al României (din 19 decembrie 1919), primul Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (din 1 noiembrie 1925). Membru al Regenţei (20 iulie 1927-7 iunie 1930), în timpul minoratului regelui Mihai în prima sa domnie; preşedinte al Consiliului de Miniştri (10 februarie 1938-6 martie 1939). Consilier regal (30 martie 1938). Senator de drept.

Militant pentru idealurile de unitate naţională a românilor, în timpul Procesului memorandiştilor, 7 mai 1894, s-a situat în fruntea tinerilor români din universitatea budapestană. În urma Congresului de la Constanţa, la care a luat parte, ţinând un impresionant discurs, a fost pus sub urmărirea Ministerului de interne maghiar, care a organizat o puternică reţea de urmărire a mişcării naţionale româneşti.

Prezent la Alba Iulia, la Marea Adunare Naţională din 1 Decembrie 1918, a făcut parte din delegaţia demnitarilor transilvăneni care au prezentat Regelui Ferdinand I ,,Actul Marii Uniri”. A fost ales vicepreşedinte al Marelui Sfat Naţional.

După încheierea Războiului de Întregire a Neamului, la 12 septembrie 1919 este ales ,,Preşedinte activ de drept” al Comitetului Central al Societăţii ,,Mormintelor Eroilor Căzuţi în Război”, care ulterior a devenit Societatea ,,Cultul Eroilor” şi a funcţionat sub patronajului Reginei Maria, preşedinta Societăţii de Cruce Roşie din România.

Ca preşedinte al acestui organism, Patriarhul Miron Cristea a susţinut şi impulsionat activitatea de identificare a tuturor mormintelor ostaşilor căzuţi pe întreg teritoriul ţării, precum şi constituirea de cimitire de onoare şi ridicarea de opere commemorative de război (mausolee, monumente, troiţe, capele etc.). Astfel, sub îndrumarea sa, ,,Societatea Mormintelor Eroilor căzuţi în Război” a reuşit să-şi înscrie printre realizările mai importante: 118 cimitire, 84 de cripte, 13 mausolee, 508 troiţe, identificarea şi amenajarea a 529.713 morminte, din care 72.870 în străinătate. Toate realizările societăţii au fost reliefate printr-un fond arhivistic format din 181.325 de documente, cuprinse în 1.292 de dosare, fond care avea să fie preluat de M.Ap.N. şi trecut în patrimoniul Muzeului Militar Naţional. Tot prin grija sa a fost înfiinţată şi Episcopia Armatei.

Erudit om de cultură, a determinat reapariţia revistelor ,,Biserica Ortodoxă” şi ,,Apostolul” şi a fost redactor şi colaborator la ,,Gazeta de Transilvania”, ,,Telegraful roman”, ,,Tribuna”, ,,Libertatea”, ,,Drapelul”, ,,Românul”, Luceafărul, precum şi la revista ,,Cultul Eroilor Noştri”, în care publică în 1921 ,,APEL CĂTRE TOŢI FIII ROMÂNIEI MARI”:

,,Acum, când Patria noastră mare, liberă şi mândră, cum au visat-o strămoşii noştri, s-a desăvârşit în marginile idealului naţional, se cade să ne gândim cu pietate la toţi acei cari şi-au dat viaţa pentru Gloria ei. Sunt fără număr vitejii şi martirii căzuţi în văile munţilor, în largul câmpurilor de luptă şi în lagărele de robie ale străinătăţei, departe de căminurile lor, unde mamele şi copiii lor plâng, fără să le ştie locul mormântului.

Cultul lor, al morţilor glorioşi, e o datorie de seamă a celor ce supravieţuiesc din generaţia de sacrificiu a României Mari.

Morţii nu mai pot vorbi şi nu se mai pot bucura de rostul jertfei lor; dar cei vii, cari se bucură de lumina libertăţei, pe care în rândul întâiu cei sacrificaţi ne-au dat-o, se cuvine să preţuiască această jertfă supremă: moartea pentru binele tuturor.

O seamă de oameni s-au constituit în Societate pentru îngrijirea mormintelor eroice, aşa cum se face în toate ţările civilizate.

Singurul nostru prinos de recunoştinţă este să înfrumuseţăm aceste morminte răsleţe cu monumente de artă care să vorbească generaţiilor următoare despre fapta glorioasă a celor ce dorm sub ele somnul veşnic.

Prin aceste monumente sămănate în largul pământ al Patriei, vom da graiu morţilor noştri scumpi. Ei vor povăţui astfel pe urmaşi că în lume nu e lucru mai nobil decât să-ţi dai viaţa pentru semenii tăi şi pentru Ţara ta.

Apelăm deci la simţul de pietate al tuturor fiilor României Mari, fără deosebire de rang, de sânge sau de religie, după cum nicio deosebire nu este între cei cari au trecut în moarte cu o singură credinţă: biruinţa dreptăţei şi a Patriei.

Obolul cel mai modest va fi bine-venit pentru cultul morţilor noştri glorioşi.

Comitetul central vă roagă să bine-voiţi a pune în vedere tuturor, stăruind ca toţi să se înscrie ca membri în această Societate sau ca donatori, căci numai prin contribuţia generală se va putea îndeplini înalta operă de educaţie morală ce o întreprindem, pe lângă cultul ce datorăm celor ce s-au sacrificat pentru făurirea României Mari”.

Preşedinte, Miron Cristea, Mitropolit Primat al României Mari

Secretară, Elena General Dragalina

(Cultul Eroilor Noştri, 1921, nr. 1)

Împreună cu Octavian Goga a scos revista ,,Ţara noastră”. A fost Membru de onoare al Academiei Române şi preşedinte al Academiei Române şi preşedinte al Despărţământului Sibiu al Astrei.

S-a remarcat şi prin publicarea unui număr de cărţi, dintre care: ,,Proverbe, maxime, asemănări şi idiotisme” (1901), ,,Iconografia” (1905), ,,Catedrala mitropolitană din Sibiu. Istoricul zidirii” (1908), ,,Principii fundamentale pentru organizarea unitară a Bisericii Ortodoxe Române” (1920), ,,Cuvântări şi predici ale unui teolog, mai târziu cleric român în ţară sub stăpânire străină” (1923), ,,Pastorale şi cuvântări” (1923-1939), ,,Adevăruri istorice asupra întregirii neamului (1929)”. A tradus ,,Biblia Sinodală” (1936) şi ,,Noul Testament”.

Pentru întreaga activitate pusă în slujba Patriei, Bisericii Ortodoxe Române şi culturii româneşti, a primit numeroase distincţii naţionale şi străine: Ordinul Coroana României în grad de Mare Cordon cu stea, Ordinul Carol I, Ordinul Carageorgevici – Serbia, Ordinul Sfântul Mormânt – Ierusalim, Ordinul Polonia Restituta, Ordinul Leul alb – Cehia.

După o viaţă bogată în realizări, Preafericitul Patriarh Miron Cristea a trecut la cele veşnice la 6 martie 1939, la Cannes, Franţa, şi odihneşte la Mitropolia din Bucureşti. Bunul său prieten, marele istoric Nicolae Iorga, scria în publicaţia ,,Neamul Românesc”, nr. 6, din 15 martie 1939: ,,S-a stins departe de neamul său iubit acela care a fost învăţătorul Ilie Cristea şi care stăpânea de câţiva ani Biserica Ortodoxă a celor mai mulţi români ca Patriarhul Miron… Ajuns aşa de sus, el s-a arătat vrednic de începuturile sale prin aceea că trufia nu i s-a apropiat de suflet”.

Col. (r) Andrei GHIDARCEA