Patru din 29 la muncă


Dintre cei 29 de beneficiari ai ajutorului de şomaj din Armeniş, în luna iunie, numai patru au participat la muncile obligatorii în folosul comunităţii. Ioan Vetreş, primarul comunei, susţine că majoritatea beneficiarilor aduc la dosar acte medicale care-i scutesc de la muncă, deşi nu toţi sunt cu adevărat bolnavi. Pe lângă aceştia, Primăria are în evidenţe şi 25 de asistenţi personali ai persoanelor cu handicap. Pentru plata tuturor, de la bugetul local se consumă lunar aproximativ 7.000 de lei. (C. Senco)