După cum este necesar a ne păzi mintea de ignoranță, tot atât de necesar este să o păzim de curiozitatea nemăsurată, opusă ignoranței. Fiindcă odată ce am încărcat-o cu multe gânduri și cugete deșarte, dezordonate și neîngăduite, o facem incapabilă. Nu mai este în stare a dobândi ceea ce-i necesar adevăratei noastre mortificări și perfecțiuni. De aceea, trebuie să ne ocupăm numai de acele lucruri care ne sunt necesare, şi chiar dacă ne-ar fi permise și altele.. trebuie să ne adunăm cât putem în noi gândirea.
Trebuie să ne informăm, totdeauna, despre lume și despre cele ce se petrec în Univers. Informațiile, noutățile proaspete și toate prefacerile și schimbările mici și mari ale lumii și ale Țării noastre să fie pentru noi ca și când nu s-ar fi întâmplat nimic. De aceea Sfântul Vasile cel Mare sfătuiește că „toate istorisirile lumii să fie pentru noi ca o experiență amară: «veștile lumii să-ți fie o experiență amară, iar cele ale oamenilor Sfinți un vas de miere»”. Dacă ne sunt aduse de alții, trebuie să le respingem, să le depărtăm de la inima și imaginația noastră. Trebuie să fim niște culegători harnici ai lucrurilor duhovnicești și cerești. Să nu căutăm altceva în lume decât pe Cel Răstignit, Viața și Moartea Lui. Astfel, vom fi bineplăcuți lui Dumnezeu, Cel ce socotește aleșii și iubiții Lui, pe cei Ce-L iubesc și învață a face voia Lui.
Orice altă chestiune, orice altă informație și întrebare sunt egoism și mândrie. Prin aceste unelte, diavolul caută să câștige voința celor ce dau atenție vieții duhovnicești. El luptă din toate puterile și se silește a învinge mintea cu curiozități de tot felul. El vrea să cucerească prin aceste modalități mintea și voința.
Prin urmare, caută adesea a da oamenilor noțiuni, fie ele chiar înalte, subtile și curioase, mai ales celor ce vor să le păstreze în minte, și celor ce repede se atașează de ele.
Stăpâniți de plăceri, de discuții asupra acestor noțiuni înalte, prin care ei greșit socotesc a plăcea lui Dumnezeu, uită a-și curăța inimile, a se gândi la slaba lor cunoaștere, la adevărata mortificare și la tăierea voinței. Sunt cuprinși de patima mândriei și devin ei înșiși idolii cugetării lor.
De aceea, încet-încet, pe nesimțite, fără a-și da seama, ajung a crede că nu mai au nevoie de sfatul altora. Atunci se obișnuiesc, în orice trebuință, să alerge la propria lor judecată. Este un lucru foarte periculos și greu de îndreptat, fiindcă aroganța gândirii este mai periculoasă decât cea a voinței; când aroganța voinței, manifestată în minte, este mai ușor a fi remediată, supunându-se celei ce-i urmează. Dar când mintea are o opinie greșită, că judecata ei este mai bună decât a celorlalți, cum și prin ce poate fi corijată? Și cum poate un om să se supună raționamentului celorlalți, câtă vreme îl consideră nu așa de bun ca al său?
Dacă este așa, că ochiul sufletului, care este mintea, prin care omul este capabil a recunoaște și a curăța aroganța voinței, este așa de slab, orb și plin de mândrie, cine-l poate vindeca? Și dacă lumina-i întuneric și adevărul logic eroare, cum poate ilumina ori corecta pe celelalte?
Pentru acest motiv trebuie să rezistăm pe cât ne este cu putință acestei aroganțe periculoase a minții, înainte ca ea să pătrundă în simțurile noastre; și rezistând să ne curățim gândirea în toate adâncimile și ungherele ei și să supunem opinia noastră și părerii altora. Trebuie să fim nebuni, neînțelepți pentru iubirea lui Dumnezeu, și atunci vom ajunge să primim de la Creatorul nostru înțelepciunea pe care a primit-o și Înțeleptul Solomon. Referitor la aceasta, Sfântul Apostol Pavel ne spune: „Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înțelept în veacul acesta, să se facă nebun ca să fie înțelept. Căci înțelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu, pentru că scris este: «El prinde pe cei înțelepți în viclenia lor»” (I Corinteni 3, 18-19).
Pr. Petru PAICA