Oblăduit de Luţă Ioviţă: Vasile Pârvu, zis Horea

Născut la 22 februarie 1900, la Dalci, în apropierea coloniei ţiganilor, încă de la vârsta de cinci ani era văzut zilnic în preajma acestora şi mai cu seamă la repetiţiile lor. Iubea muzica şi se îndrăgostise mai ales de cea instrumentală la clarinet, mânuit la acea vreme cu măiestrie de Luca Novac. Fiind de-o vârstă cu câţiva copii de aici, i-a fost mai uşor accesul în casele acestora (căsuţe mici din lemn şi acoperite cu şindrilă). Abia după cel de-Al Doilea Război Mondial li s-a dat ţiganilor teren la drumul mare şi noi posibilităţi de a-şi ridica construcţiile. La şase ani, Vasile cânta din fluier, muzicanţii mai bătrâni şi mai ales starostele lor, Moş Tită, prevăzându-i un frumos viitor ca muzicant. Şi nu s-au înşelat. Cânta la şezători, seara, pe uliţă, la grupuri de tineri, şi mai cu seamă în faţa casei părinteşti, unde se adunau cei dornici să asculte copilul-minune, cum i se spunea, alintându-i cu fluierul. Devenise un răsfăţat al tineretului din sat. La vârsta de 15 ani a rămas orfan de tată şi, la sfatul lui Moş Tită, mama sa, destul de săracă, i-a cumpărat totuşi un ,,clănet”. Sub oblăduirea directă a lui Luţă Ioviţă, care şi-a dat seama de talentul înnăscut al tânărului, acesta a progresat foarte rapid, uimindu-i chiar pe muzicanţii de aici, care nu se fereau să-l dea ca exemplu propriilor copii. Moştenise darul de a cânta de la tatăl său, vestit fluieraş din buze şi mai ales cântăreţ gurist (vocal), nelipsit de la orice petrecere din sat. Lumea îi zicea Horea, fiindcă ştia să horească frumos, iar el nu şi-a dezminţit porecla, Vasile devenind ,,al lui Horea”, iar mai târziu, Horea. Moş Tită îl lua cu el (cu banda lui), iar Horea s-a făcut repede remarcat, mai ales că era primul şi singurul român muzicant. Era un răsfăţat al muzicanţilor. La îndemnul lui Luţă Ioviţă, a schimbat ,,clănetu’” cu ,,torogoata”.

La douăzeci de ani, Horea din Dalci era cunoscut peste tot. Un afiş din anul 1919, prilejuit de un bal al muzicanţilor din jurul Caransebeşului, e o dovadă elocventă a influenţei lui Horea. De altfel, el devenise acum conducător de taraf, luând locul lui Moş Tită. În banda lui îi avea pe vioriştii Gheorghe a lui Tită, Lelea şi Iosim Perescu, pe basistul Ion Perescu, iar ca trompetişti, pe Cornel Tită, Nicolae Ceară şi, mai târziu, pe renumitul trompetist Tită Stanciu.

Banda lui era nelipsită de la orice manifestare muzicală (horă, nedeie, nuntă, botez etc.) din Borlova, unde avea, am putea spune, abonament, ca şi în satele din jur. O fotografie ni-l înfăţişează ca instrumentist la formaţia de căluşeri din Caransebeş, iar altele la diferite ocazii pe Valea Bistrei sau a Timişului. În anul 1936, taraful condus de Horea a însoţit Formaţia de dansuri grănicereşti din Borlova într-un turneu la Bucureşti. O paranteză se cuvine făcută aici: în comuna Borlova a luat fiinţă prima formaţie de dansuri populare (băieţi şi fete) din Banat, inspirată şi condusă de inimoşi căutători de comori folclorice – învăţătorul Nistor Boşcai şi notarul Ion Bozdoc, cu sprijinul moral al preotului Ion Barbu.

Din nou, în anul 1940, aceste formaţii au plecat într-un turneu, de data aceasta unul mai lung, în Bucureşti, Craiova, Cluj şi Timişoara, unde opinca borlovană, încălzită de taragotul lui Horea, a făcut adevărate minuni, arătând adevărata măiestrie a dansului şi a muzicii bănăţene din graniţă.

În anul 1947, taraful lui Horea, cu dansatorii din Borlova au participat la Budapesta, ca reprezentanţi ai ţării noastre pe linie de artă, la ,,Săptămâna culturii româno-maghiare”. Cu această ocazie, Horea, vestitul taragotist, s-a acoperit de laude şi aprecieri, fermecând publicul din Debreţin, Seghedin şi Budapesta cu trilurile ,,torogoatei” sale. Grupul nostru a fost condus de Dr. Petru Groza, care, după întoarcerea din Ungaria, i-a invitat la Bucureşti, unde aceleaşi formaţii au prezentat un program la Sala Ateneului.

Vasile Pârvu a fost printre iniţiatorii înfiinţării orchestrei de muzică populară în care să fie încadraţi toţi muzicanţii din Caransebeş şi din împrejurimi, orchestră care a luat fiinţă chiar în acel an, 1947, fiind condusă de Nicolae Perescu Arapu, fiul vestitului trompetist Lae Arapu, originar tot din Dalci. Aici s-a distins ca solist taragotist mai mulţi ani, făcându-se cunoscut în toate centrele muncitoreşti din regiunea Banat, şi prin emisiuni de muzică populară la Radio. În această perioadă i se imprimă şi primele discuri. În anul 1956, muzicanţii din Dalci au înfiinţat un taraf pe lângă Căminul cultural din sat, având ca dirijor pe învăţătorul Nicolae Mihăilescu. Acest taraf, primul care s-a înfiinţat în regiune, prezent cu programe artistice pe scenele din Timişoara, Reşiţa, Oţelu Roşu, Nădrag, Lugoj, Orşova, Herculane, dar şi în centre de comune, avându-l ca solist taragotist pe Horea, a ajuns în Faza finală a celui de-al V-lea Concurs artistic pe ţară, juriul acordându-le premii în bani şi instrumente muzicale. Aici, Horea a fost distins cu o Diplomă specială de merit. Taraful a fost reţinut la Bucureşti pentru defilarea care a avut loc în Piaţa Aviatorilor, la 23 August 1956. În faţa conducătorilor de partid şi de stat, brâurile bănăţene de la munte au răsunat cu însufleţire, entuziasmând masele prin melodie şi patriotism, cu cei douăzeci şi şapte de ostaşi-muzicanţi, între care se afla şi ,,torogoata” lui Horea.

Dar o boală necruţătoare – o paralizie facială – îl determină să părăsească cu durere şi regret ,,torogoata”. A mai încercat, însă boala evolua repede, iar Horea urmărea cu ochii în lacrimi fiecare plecare a prietenilor lui la ,,Zicală”, privindu-i pierdut.

Pe data de 8 septembrie 1969, se îmbrăca să plece la nedeie la Turnu Ruieni, la cuscri. Aşa l-a găsit moartea…

O mulţime de admiratori, prieteni, muncitori şi ţărani din satele din jur l-au petrecut pe ultimul drum, pentru a-şi lua un ultim rămas-bun de la acela care le-a dăruit clipe de neuitat. Purtat pe umeri de foştii colegi Tită Stanciu, Gheorghe Bot, Ion şi Viorel Bălan, în imnul sumbru de doliu intonat cu durere de membrii Orchestrei populare de stat ,,Doina Banatului”, sub bagheta vrednicului urmaş, Laci Perescu, Horea a plecat pe drumul înaintaşilor Luţă Ioviţă şi Ion Murgu.