Pe urmele ,,Doinei Banatului” şi ale slujitorilor ei


Solista şi profesoara de Filologie Livia Ilcău

Livia a fost printre primii solişti angajaţi la Orchestra ,,Lazăr Cernescu” (,,Doina Banatului”), ea fiind originară din comuna Valcani, judeţul Timiş. A văzut lumina zilei în data de 5 februarie 1942. La un an şi o lună rămâne orfană de tată, care se întoarce bolnav din război. Din fragedă copilărie a trebuit să lupte cu viaţa şi cu toate greutăţile ei. Muncitoare fiind, cu un salariu de mizerie, şi-a completat studiile în paralel cu serviciul. Liceul l-a făcut la seral, apoi a absolvit Facultatea de Filologie din Timişoara. În prezent, este profesoară la Şcoala de Arte din municipiul de pe Bega, unde predă elevilor disciplina ,,Etnografie şi folclor”.

Debutul artistic

Din fragedă copilărie, a fost remarcată de către compozitorul Nicolae Ursu, care, fiind într-o comisie, i-a remarcat vocea dăruită de Dumnezeu, când Corul din Sânnicolaul Mare, judeţul Timiş, s-a prezentat la un concurs la Timişoara, Livia cântând partea solistică a uneia dintre piesele prezentate de acest cor. În toamna aceluiaşi an, Livia Ilcău s-a prezentat la Liceul de Muzică din Timişoara, unde a fost admisă. Aici a făcut canto clasic cu două remarcabile profesoare şi cântăreţe de operă – Flavia Domşa Gârbea şi Adriana Ciucin. După numai doi ani, a rămas fără bursă şi, trăind în condiţii grele, nu a mai putut continua şcoala, lucru pe care îl va regreta mereu. În această perioadă, în Caransebeş se făceau preselecţii pentru soliste la Orchestra ,,Lazăr Cernescu”, unde Livia a luat concursul. Exigenţa directorului şi dirijorului de aici, Nicolae Perescu, o determină pe Livia Ilcău să înveţe marea artă a cântecului popular, respectul faţă de publicul spectator, alegându-şi un repertoriu adecvat, dar şi costumul originar de Banat. De altfel, aşa cum mărturiseşte Livia, aici a fost o tribună, o lume sfântă, care a dat cei mai mari instrumentişti şi cântăreţi ai Banatului. Orchestra, compusă din 60 de persoane, condusă de un adevărat magician al baghetei care era acest Nicolae Perescu, va rămâne în sufletul nostrum, al tuturor artiştilor care am trecut pe la această formaţie din Caransebeş, în acea perioadă. ,,Personal, cât timp voi trăi, voi păstra o lacrimă în suflet pentru toţi cei care au fost lângă mine pe scenă şi m-au învăţat să cânt: dirijorul Nicolae Perescu, dirijorul Pavel Chera, Petrică Vasile, Ion Bălan, Tită Stanciu, Sandu Florea şi toţi care au plecat în lumea fără de întoarcere. Ceea ce a pierdut Banatul nu mai poate fi înlocuit”. Livia mai mărturiseşte că, cu ajutorul lui Dumnezeu, a realizat mai multe înregistrări la Radio Timişoara, cu maestrul Gelu Stan, Ionel Bogdan, iar la Bucureşti, cu regretatul Gheorghe Vancu. Dar cel mai mult în viaţa ei de artist a fost ajutată la înregistrări de colegii de la Şcoala de Artă din Timişoara, şi anume prof. Sebastian Cega, ing. Florin Cipu, prof. Adi Scorobete şi alţii. Cu ei a înregistrat 10 romanţe, 14 tangouri, cântece de petrecere, doine, jocuri, pricesne sau colinde. Textele au fost scrise unele de artistă, iar altele de către Petru Chira, cunoscut poet.

Împreună cu Petru Chira, a scos patru cărţi, sprijinită de patronul Mircea Tonenchi, de la Editura Mirton Timişoara, şi de soţia acestuia. Cărţile cuprind poezie lirică, religioasă, socială, dar şi în grai.

Întrebând-o dacă îi pare rău de ceva, mi-a răspuns că regretă totul: că n-a ştiut să-şi aleagă prietenii în viaţă, înţelegând prea târziu că în artă nu există prietenie, decât colegialitate, şi că harul în muzică şi poezie îl primeşte fiecare după cât merită.Şi mi-a mai spus Livia în încheiere că Dumnezeu îi iubeşte pe cei care îl iubesc cu adevărat. (Va urma )