Pe urmele ,,Doinei Banatului” şi ale slujitorilor ei


Un glas frumos şi musical:

Maria Martinescu-Sadovan

,,Tot ce am scris şi tot ce cânt,

Din suflet pleacă şi-şi ia zborul

Slăvesc, cât voi fi pe pământ,

Frumosul, dragostea şi dorul”

M.M.S.

Maria Martinescu-Sadovan s-a născut la 10 mai 1940, în comuna Cornea, judeţul Caraş-Severin, unde urmează şcoala primară. Dragostea şi pasiunea faţă de muzica populară le moşteneşte de la tatăl ei, Iancu Martinescu, om cu mare dragoste pentru folclor, recunoscut în comună şi în satele învecinate ca un foarte bun rapsod. Glasul frumos şi muzicalitatea în interpretare ale Mariei s-au făcut remarcate de timpuriu, încă de pe vremea serbărilor şcolare din Cornea. A continuat să cânte (1955-1958) în Corul I.T. Lugoj şi în cel al Şcolii Profesionale Textile din aceeaşi localitate, unde mai face parte şi din brigada artistică de agitaţie, fiind şi solistă vocală, inclusiv la Ansamblul Tineretului din Lugoj.

În perioada 1958-1964, participă ca solistă vocală, dansatoare, membră a echipei de teatru pentru amatory, fiind şi iniţiatoarea unei brigăzi artistice de agitaţie în cadrul Căminului Cultural al comunei Cornea. În decembrie 1958 se căsătoreşte cu Petru Sadovan, din Cornea, iar un an mai târziu Dumnezeu le dăruieşte un fiu pe care îl botează Lazăr. Doamna Maria nu uită comuna sa natală, unde şi-a petrecut copilăria într-un cadru pitoresc, care nu poate fi descris în cuvinte sau imagini. În perioada 1964-1965, este angajată prin concurs la Orchestra Populară de Stat ,,Lazăr Cernescu” (,,Doina Banatului”) din Caransebeş, cu care efectuează turnee în toată ţara, cântând alături de solişti de muzică populară consacraţi Lucreţia Ciobanu, Raveca Săndulescu, Felician Fărcaşu -, reuşind astfel să-şi lanseze propriile cântece: Badea cu casa pe vale, Frunzuliţă crin chitat, Pentru badea care-mi place, piese înregistrate ulterior la Bucureşti, cu Orchestra Populară Radio, sub bagheta lui George Vancu. Între anii 1965-1970 o regăsim pe doamna Maria ca solistă colaboratoare la Casa de Cultură a Raionului Orşova. În fonoteca Studioului de Radio Timişoara se păstrează un număr de opt piese înregistrate în anul 1968, cu acompaniamentul Orchestrei populare din Caransebeş, dirijor Nicolae Perescu. Tot sub bagheta marelui dirijor Nicolae Perescu înregistrează în anul 1976 trei piese, fiind acompaniată de Orchestra Ansamblului ,,Timişul”, din Timişoara. Enumerăm câteva dintre ele: Pentru badea-al meu frumos, Auzi, bade, cântă cucu, Am un bade ca un soare etc., melodii învăţate de la instrumentiştii de prestigiu ai orchestrei caransebeşene. Anul 1974 este anul în care se stabileşte la Timişoara. Între anii 1976-1978, are loc divorţul, reluându-şi numele de Martinescu. Tot în această perioadă urmează Liceul ,,C.D. Loga” din Timişoara, absolvit în 1979.

Primele apariţii la televiziune le-a avut tot cu Orchestra din Caransebeş, în anul 1964, iar în 1975 – cu Ansamblul ,,Timişul”, din Timişoara, tot sub bagheta lui Nicolae Perescu. Perioada anilor 2004-2009 este foarte bogată, reuşind să editeze opt C.D-uri cu muzică populară şi romanţe, muzica şi textele aparţinând Mariei Martinescu-Sadovan.

Pe lângă dragostea de muzica populară şi romanţe, doamna Maria este o mare pasionată de literatură, astfel că în perioada 2000-2009 lansează şase volume de versuri, două de proză, având pe masa de lucru încă un volum de versuri şi un roman autobiografic în trei părţi, prima fiind terminată. Fără îndoială că satul natal i-a fost izvor de inspiraţie în aceste volume. (Va urma)