Pătru Pilu Gugulanu – Maestru etnojocolog (II)
Festivalul de la Praga îi stăruie în memorie lui Pătru al nostru şi dintr-un alt motiv: anume că atunci, în 1947, a avut privilegiul de a-l cunoaşte, personal, pe marele nostru cântăreţ Felician Fărcaşu, Babu, cum îi spuneau prietenii apropiaţi. Deşi Pătru era mult mai tânăr decât el, acesta i-a dăruit o prietenie care avea să dureze mulţi ani. Păcat, mare păcat că s-a prăpădit prea devreme şi a plecat în lumea celor drepţi… Se bucură că la Brad şi la Sebeş se organizează două festivaluri de folclor care-i poartă numele, iar maestrul prof. Gelu Stan este prezent acolo de fiecare dată, în calitate de preşedinte al juriului, ascultând cu emoţie, apoi le popularizează în emisiunile pe care le realizează la Radio Timişoara.
Au trecut anii, şi a venit ediţia a II-a, sau al doilea Festival Mondial, care a avut loc, în 1949, la Budapesta. A fost ceva extraordinar! Dacă la Praga s-a apropiat de Babu, la Budapesta a întâlnit un rus pe care îl chema Igor Moiseev, unul dintre cei mai mari dansatori din întreaga lume, un adevărat maestru! Nu numai că l-a cunoscut, dar a şi discutat cu el, de la egal la egal, la un fel de masă rotundă care avea ca obiect tocmai dansul popular şi menirea lui în lume. De data aceasta, Pătru nu era numai dansator, ci şi instructor, pentru că, după ce a luat Aurul la Praga, a fost curtat cam peste tot, pentru a instrui tinerele formaţii ocrotite şi sprijinite de-adevăratelea de noul regim popular. A acceptat rugămintea celor de la Borlova, unde se înfiinţase o echipă mixtă, din şase perechi. Exista şi un taraf, din care făceau parte Nistor Bocicai, la vioară, şi Horia Pârvu – pe numele adevărat Vasile, dar i se spunea ,,Horia” pentru că ştia hori – la taragot (despre el am mai scris în acest săptămânal).
Fiind întrebat cum a ajuns de la Obreja la… Borlova, ne-a răspuns că l-a rugat dirijorul şi compozitorul Filaret Barbu, care era pe vremea aceea un fel de director al Consiliului Cultural din Lugoj, pe care nu-l putea refuza. Şi aici a luat premii, diplome şi medalii, aici a trăit un moment cu totul deosebit! Este legat de o pereche de opinci din cauciuc, care au ajuns tocmai pe unul dintre turnurile principale ale Parlamentului de la Budapesta. Nici în ziua de azi nu ştie cine le-a pus acolo, pentru că nimeni n-a… trădat. Sigur, făptaşul a crescut în ochii lui Pătru, pentru că ştia el ceva despre soldatul român care, în timpul războiului de eliberare a capitalei ungare, a pus, tot sus pe Parlament, o altă pereche de opinci, dar nu de gumă, pentru a le aduce aminte ungurilor că au fost scăpaţi de ocupaţia lui Hitler de brava Oştire Română!
A urmat cel de-al treilea festival, care a avut loc tot la Berlin, deoarece aceste manifestări se organizau numai în ţările din fostul Lagăr socialist. A fost programat în vara anului 1951, Pătru prezentându-se acolo cu o formaţie de studenţi, deoarece era component al Ansamblului de tineret din Bucureşti, unde a fost prim-solist şi a lucrat sub directa îndrumare a doamnei Floarea Capsali, care venea de la Paris şi avea o pregătire de specialitate cu totul deosebită. Era un mare profesionist, şi de la domnia sa a avut numai de învăţat. Formaţia din care a făcut parte atunci a obţinut Medalia de Argint, după ruşii lui Stalin. Românii aveau 24 de perechi, dar ruşii s-au dovedit a fi mai buni. Ce-i drept, e drept, şi trebuie să ştii şi să pierzi atunci când e cazul…
Cel de al patrulea Festival a fost organizat la Bucureşti, unde, alături de Pătru Pilu, a participat, cu sute de tineri din Caransebeş, şi Nicolae Pârvu. Din 1953, acesta era redactor responsabil la Centrul de Radioficare din Caransebeş, începând să se afirme, modest, în ale scrisului pentru ziar şi ale vorbelor pentru un radio mai mic, un post de difuzare, fiind cunoscut şi admirat pentru ideea de a transmite, în direct, programe muzicale susţinute de Orchestra ,,Lazăr Cernescu”, unde a lucrat o vreme şi Pătru Pilu. (Va urma)
