Nicoleta Voica – floarea florilor bănăţene
S-a născut în luna lui Prier, mai exact pe 25 aprilie 1956, la Reşiţa, la poale de Semenic, şi poate de acolo i se trage dragostea de munte şi pentru doină, pentru că doina este strâns legată de aceea zonă muntoasă, pentru că, în Banat cel puţin, toţi oamenii, gugulanii, doinesc foarte frumos. A crescut înconjurată de iubirea familiei, care a învăţat-o să preţuiască cele mai de seamă valori ale unui om. Născută din dragoste ,,şi cu tot dinadinsul”, după cum spune chiar artista, într-o familie de sufletişti, nu ştie dacă bogaţi financiar, cât bogaţi sufleteşte, în sensul că mama i-a dat viaţă când ea însăşi era un copil de 16 ani. Tatăl era moldovean, dar nu ştia aproape nimic despre Moldova, pentru că părinţii l-au adus aici când el avea 4 ani. La vârsta de şase ani a fost înfiată de bunicii din partea mamei, schimbându-i-se astfel şi numele de familie, din Alexa, în Voica. În acte, mama i-a devenit soră. Bunicul era cantor la biserică, iar ea, copil fiind, cânta ,,Apostolul”. Străbunicul Nicoletei, moş Tie, i-a cântat şi a învăţat-o să joace încă de mică. A cântat de la 3-4 anişori, a cântat apoi la şcoală, îi plăcea mereu să fie în centrul atenţiei, să fie pe scenă. Deşi era îndrăgostită de mică de cântecul popular, nimeni nu avea să ştie că peste câţiva ani acea fată va fi cea mai mare şi iubită solistă din Banat.
A început ca dansatoare la 15 ani şi jumătate. A venit la Casa de Cultură din Reşiţa şi a vrut să fie solistă, dar, asistând la o repetiţie a orchestrei şi văzând un dirijor foarte exigent şi dur cu muzicanţii care greşeau, s-a speriat şi a renunţat. A intrat într-o altă sală, unde se făcea repetiţie la dansuri, aici fiind o atmosferă mai prietenească, instructorul care le vorbea dansatorilor fiind un om blând, care li se adresa acestora ca unor fraţi. Văzând toate acestea, s-a hotărât să urmeze dansul. Aici a rămas timp de şase luni. În timpul turneelor în judeţ şi în ţară, în autocar se amuzeau, cântau, inclusiv Nicoleta cânta. Auzind-o, dirijorul Nicolae Perescu – fiindcă despre el era vorba –, a pus-o să repete. Încurajată de colegi, şi-a luat inima în dinţi şi a cântat… Au fost mulţi ani la rând în care Nicoleta a cântat, a dansat şi a prezentat spectacolele. Exigenţa dirijorului şi sprijinul reputatului folclorist Afilon Laţcu, cel care a descoperit-o şi i-a îndrumat primii paşi, au făcut din Nicoleta ceea ce este astăzi. Pasionată de mică de muzica şi dansul popular, Nicoleta a avut ca punct de pornire în carieră concursul ,,Floarea din Grădină”, cucerind trofeul când avea numai 18 ani. Au urmat înregistrări la radio, apariţii televizate şi înregistrarea primului disc din carieră, în anul 1978, intitulat ,,Eu mi-s floarea florilor”. Materialele audio şi video au adus, în scurt timp, faima şi consacrarea îndrăgitei artiste a Banatului. Cele mai cunoscute cântece din repertoriul solistei sunt: ,,Lumea zice că mi-i bine”, ,,Moşu meu m-o învăţat”, ,,Am crescut fecior şi fată”, ,,Bănăţenii mei făloşi”, ,,Cine-o făcut dragostea”, ,,Lasă-mi Doamne ce iubesc”, ,,Tremur bage când te văd” etc.
Şlefuirea personalităţii sale artistice s-a desăvârşit în continuare la Orchestra profesionistă ,,Doina Banatului” din Caransebeş, dirijor Laci Perescu, având alături mari instrumentişti precum Luca Novac, Sandu Florea, Tită Stanciu, Viorel şi Ion Bălan. De-a lungul anilor a păstrat nealterat cântecul bănăţean, pe care îl interpretează cu acelaşi talent şi uşurinţă ca la început. În anul 1981 i se editează un nou disc comun intitulat ,,Tineri interpreţi bănăţeni”, pe care, cu mândrie spun, mă regăsesc şi eu alături de această floare a folclorului bănăţean. Discografia Nicoletei conţine foarte multe discuri şi CD, realizate la Electrecord, Roton, Eurostar, Studiourile Recording, Vox Banat, Personal 101, Media Pro Music, Mamitzu Production, acestea conţinând zeci de melodii. Prezenţă frecventă la radio şi televiziune cu acele zeci de melodii înregistrate, Nicoleta Voica exprimă azi pregnant dimensiunea folclorului bănăţean. Cântecul cu care s-a lansat în spaţiul major al muzicii populare a fost ,,Io mi-s floarea florilor”, cântec ce m-a inspirat şi la titlul acestui articol.
Anii petrecuţi la ,,Doina Banatului” au fost pentru Nicoleta cei mai importanţi, pentru că Ansamblul ,,Doina Banatului” a fost o adevărată şcoală, la care s-au format toţi marii interpreţi bănăţeni. Nicoleta s-a căsătorit în 1999, în luna martie, la Las Vegas, cu un român stabilit în Italia, care a urmat-o în turnee şi, fiind muzician (fost baterist la formaţia ,,Progresiv TM”), a acompaniat-o la tobe atunci când cânta muzică uşoară. Melodiile înregistrate de Nicoleta s-au auzit şi peste Ocean, unde artista a locuit o bucată de vreme, devenind astfel cetăţean american. În Statele Unite, Nicoleta Voica a trăit câţiva ani, mistuită de dorul de ţară, de locurile copilăriei, şi mai ales de copii ei, Andeea şi Andrew, până când şi aceştia au putut să meargă cu mama lor în America. Şi aici a avut o ascensiune fulminantă în plan muzical, făcându-le viaţa mai uşoară bănăţenilor de acolo prin melodiile ei, cântând pentru românii din Atlanta, instrumentiştii locali care au acompaniat-o pe Nicoleta fiind Tzucu, Ghitza şi Ovidiu. Restaurantul Astria Euro este cel mai căutat din sud-estul Americii. Românii din Diaspora spun despre Nicoleta că a fost ca un bandaj pe rana adâncă a dorului de ţară, a dorului de acasă. Iar ascensiunea pe care a avut-o acolo a continuat şi la întoarcerea în România… (Va urma)