Pelerinaj la Poiana Mărului


Ca în fiecare an, data de 24 iunie, când se sărbătoreşte Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, constituie o zi de sărbătoare, dar şi de pelerinaj la schitul de la Poiana Mărului, unde sute de credincioşi vin să participe la sfintele slujbe şi să se închine la Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului, de la parohia Măru, care este adusă spre închinare în incinta schitului. Icoana de la Măru a fost scoasă pentru prima dată din biserica parohială şi adusă pentru închinare credincioşilor pelerini la Mănăstirea Poiana Mărului în anul 2008.

Cei prezenţi vor participa joi, 23 iunie, începând cu ora 18, la întâmpinarea Icoanei Făcătoare de Minuni, urmată de o procesiune spre mănăstire. De la ora 19, P.S. Lucian, episcopul Caransebeşului, va oficia slujba Vecerniei şi Litiei, iar de la ora 23, Utrenia şi Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul, urmate de rugăciuni de dezlegare. Vineri, 24 iunie, începând cu ora 7, va avea loc Sfinţirea apei, urmată de Taina Sfântului Maslu şi Sfânta Liturghie arhierească. Sărbătoarea se va încheia la ora 14, cu o agapă frăţească pentru toţi pelerinii. (C. Senco)