Pelerinaj pe Golgota Banatului


Cu prilejul sărbătoririi Înălţării Sfintei Cruci, în data de 14 septembrie, s-a organizat cel de al şaptelea pelerinaj la Crucea-monument de mari dimensiuni de pe Muntele Mic, din Episcopia Caransebeşului. La eveniment au participat autorităţi centrale, judeţene şi locale, elevi ai Seminarului Teologic Liceal „Ioan Popasu” din municipiu, copii şi tineri, precum şi sute de credincioşi din zonă şi din împrejurimi.

La orele dimineţii, ierarhi, preoţi şi diaconi, autorităţi, alături de numeroşi credincioşi, au plecat în procesiune solemnă cu sfânta cruce şi cu o copie a icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la mănăstirea Nicula. Ca în fiecare an, şi anul acesta procesiunea a fost însoţită de un pluton de militari din Garda de Onoare a Brigăzii 18 Infanterie Banat. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către PS Lucian, Episcopul Caransebeşului, alături de PS Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei, şi de un impresionant sobor de preoţi şi diaconi, într-un foişor special amenajat în faţa Crucii-monument. După săvârşirea Sfintei Liturghii s-a oficiat şi o slujbă de Parastas pentru ctitorii Crucii-monument şi pentru toţi eroii bănăţeni din toate timpurile, care au căzut la datorie pe câmpurile de luptă. La finalul slujbei, P.S. Lucian, Episcopul Caransebeşului, a spus că în faţa unui monument, în faţa unei cruci, unei troiţe, ne aducem aminte şi de cei care nu mai sunt printre noi, de cei dragi ai noştri, de părinţii şi fraţii noştri, de înaintaşi şi, în mod special, de cei care s-au jertfit pentru noi şi pentru a noastră libertate şi demnitate. „De aceea se cuvine să continuăm în fiecare an şi să urcăm pe acest munte sacru al Banatului, să ne rugăm în faţa acestei Cruci-monument, să ne închinăm Celui ce s-a răstignit pe Crucea Golgotei şi să-i cinstim pe eroii care şi-au asumat cu demnitate şi responsabilitate Crucea, căci s-au jertfit pentru noi şi pentru a noastră libertate”, a mai spus chiriarhul. Apoi, în semn de preţuire şi recunoştinţă, a oferit Ordinul eparhial Crucea „Episcop Elie Miron Cristea” clasa I, pentru mireni, Generalului de brigată Gheorghe Simina şi colonelului Cristian Dinulică, din cadrul Brigăzii 18 Infanterie Banat, împreună ostenitori la organizarea pelerinajului la Crucea de pe Muntele Mic, în fiecare an.

În finalul manifestărilor, în acorduri de fanfară, a avut loc ceremonia depunerii de coroane la baza Sfintei Cruci, în memoria eroilor bănăţeni care s-au jertfit pentru unitatea şi libertatea poporului român. Momentul emoţionant a fost urmat de defilarea Gărzii de Onoare a Brigăzii 18 Infanterie Banat.

Toţi credincioşii prezenţi la praznic au primit gustări de post din partea Schitului „Sfântului Prooroc Ilie Tesviteanul” de pe Muntele Mic.

Crucea de pe Muntele Mic este un monument al personalităţilor bănăţene, ce străjuieşte Banatul Montan asemenea Crucii de pe Caraiman. Această Golgotă a bănăţenilor a primit prima Liturghie arhierească în anul 2006, la praznicul Înălţării Sfintei Cruci.

Crucea iniţială a fost realizată pe acelaşi loc, din trunchiuri de brad, şi a fost sfinţită în 1936. În present, ea este realizată dintr-un schelet metalic, este electrificată şi este vizibilă din Caransebeş, Lugoj şi, în zilele senine, chiar din Timişoara.

Carmen SENCO