Sfânta Mânăstire Moldoviţa (1532)

Pe locul unei biserici din lemn, domnitorul Alexandru cel Bun ctitorea în jurul anului 1410 o biserică de piatră, întărită pentru observare şi strajă. O alunecare de teren afectează grav construcţia la sfârşitul secolului al XV-lea, aşa încât urmaşul său, Petru Rareş, înalţă mănăstirea pe un pământ mai sigur, la 1532, păstrând acelaşi patron. Mânăstirea Moldoviţa este una dintre vechile aşezări monahale din nordul României. Străjuitoare de veacuri la hotarul Moldovei de nord, ea este situată pe tăpşanul dintre cele două pâraie, Moldoviţa şi Ciumârna, în cadrul pitoresc al munţilor împăduriţi ai Bucovinei. Legendele locului amintesc de existenţa acestei mânăstiri, încă din timpul voievozilor Muşatini, care au ocrotit-o. Mânăstirea Moldoviţa, atestată de documente între anii 1402-1410, cu întregul ansamblu de construcţii, închinată hramului Buna Vestire, era încă de pe atunci un centru cultural. Ea a dăinuit până la sfârşitul veacului al XV-lea, când, din cauza unei alunecări de teren, s-a prăbuşit, ruinele ei putând fi văzute şi astăzi, nu departe de actuala zidire.

Voievodul Petru Rareş, iubitor de artă şi cultură, ca şi tatăl său, Ştefan cel Mare, construieşte actuala Biserică a Moldoviţei în anul 1532, închinând-o aceluiaşi hram, Buna Vestire, după cum mărturiseşte pisania săpată în piatră, în limba salvonă, aşezată în stânga intrării, pe faţada sudică a bisericii. Tot atunci, sfântul lăcaş este împrejmuit cu ziduri şi turnuri de apărare, căpătând aspectul unei mici fortăreţe. Între anii 1610-1612, Episcopul Efren de Rădăuţi a construit clisiarniţa (casa egumenească), pentru a-i folosi ca locuinţă, pentru păstrarea odoarelor bisericii şi organizarea unei şcoli de copişti şi miniaturişti, continuând în acest fel opera culturală a lui Petru Rareş.

Din punct de vedere arhitectonic, Biserica se încadrează în tradiţionalul plan triconic, având cinci arcade mari, ce dau măreţie monumentului, stil neutilizat până atunci decât la Biserica Mânăstirii Umor, apoi tainiţa, o încăpere amplasată deasupra camerei mormintelor şi, în cele din urmă, semisoclul (banca) din jurul bisericii, elemente întâlnite numai la construcţia bisericilor din epoca voievodului Petru Rareş.

Bolţile pridvorului sunt în stil moldovenesc, în formă de cruce. Intrarea în pronaos se face printr-un portal monumental, sculptat în piatră, în stil gotic, cu o uşă din lemn de stejar, îmbrăcată în fier. Pronaosul, dreptunghiular, este luminat de patru ferestre mari, cu ancadramente gotice la partea superioară cu trilobi.

Gropniţa, sau camera mormintelor, boltită semicilindric, luminată de o fereastră la sud, are la nord-vest o scară de piatră, ce face accesul către camera-tezaur. Naosul are două abside laterale semicirculare, ce se continuă cu absida altarului, în aceeaşi formă, luminate de patru ferestre mai mici decât ale pronaosului. Peste spaţiul naosului se ridică turla, înaltă, circulară în interior şi octogonală la exterior, aşezată pe două baze suprapuse, în formă stelată.

Sistemul de boltire este cel tradiţional moldovenesc, asemănător celorlalte biserici din epoca lui Rareş. Padoseala este în întregime din piatră rostuită. În exterior, atât zidul bisericii cât şi turla sunt ornate la cornişă cu un rând de ocniţe şi firide, alungite la abside. Ambele abside sunt încadrate de patru contraforturi înalte, până la naşterea bolţilor, al cincilea contrafort, mai mic, aflându-se în axul absidei altarului. (Va urma)

Pagină realizată de Ştefan ISAC