Sânta Mânăstire Moldoviţa (II)
Acoperişul Bisericii este în întregime din draniţă de brad. Epoca lui Petru Rareş, în afara elementelor tradiţionale, aduce inovaţii atât arhitectuale – pridvorul deschis şi tainiţa –, cât şi artistice: împodobirea bisericilor cu picturi exterioare. Astfel, epoca acestui domnitor înscrie o remarcabilă pagină în evoluţia artei moldoveneşti medievale. Meşterii care care au realizat Mânăstirea Moldoviţa făceau parte, probabil, din şcoala moldovenească a epocii.
Prin însemnătatea istorică, valoarea artistică, prin arhitectura şi pictura ei originală, prin coloritul viu şi prospeţimea picturii ce îmbracă întreaga biserică, înfruntând clima neprielnică şi aspră a nordului Moldovei, Biserica Mânăstirii Modoviţa reprezintă o bijuterie a artei medievale româneşti, în salba de biserici bucovinene unice în lume, a căror faimă a depăşit de multă vreme graniţele ţării.
Pictura de la Moldoviţa păstrează în compoziţie influenţe bizantine, ale Renaşterii, dar şi motive naţionale moldoveneşti: peisaje, munţi, flori, costume, ştergare etc. Tematica abordată pe pereţii exteriori este complexă: pe lângă scenele religioase, aflăm scene cu caracter istoric, cum este Asediul Constantinopolului, dar şi scene cu orientare culturală, cum sunt cele înfăţişând filosofii antici.
Pe stâlpul din stânga intrării, pe faţada sudică, sunt redaţi, într-o mişcare plină de energie şi viaţă, de sus în jos, sfinţii militari Gheorghe, Dimitrie şi Mercurie, iar sub pisanie, Sfântul Nestor. În partea superioară a peretelui de sud este reprezentat Imnul acatist, rugă de mulţumire şi laudă către Maica Domnului, una din cele mai frumoase teme iconografice ale bisericilor din Bucovina. Mai jos, se află Asediul Constantinopolului, în care artistul moldovean reuşeşte să redea o vedere panoramică a cetăţii asediate, cu ziduri puternice, turnuri de apărare, cele şapte coline, case şi biserici în stil moldovenesc. Se vede bine şi situaţia internă din Constantinopol în timpul asediului: pe străzile cetăţii se desfăşoară o procesiune impunătoare, în frunte merg două persoane purtând Sfânta Maramă şi Icoana Maicii Domnului, cu Isus în braţe. După ei urmează clerul, împăratul cu dregătorii săi, împărăteasa cu suita ei şi poporul. În timp ce în cetate poporul se roagă pentru biruinţă, pe ziduri, luptătorii apără cetatea. În partea stângă a scenei este armata turcească de uscat, pedestrimea, cavaleria şi artileria apropiindu-se de cetate, de după patru coline mari. În mijlocul soldaţilor e sultanul călare pe un cal galben, cu veşminte roşii şi turban verde. La poalele colinei se dă lupta dintre un ostaş moldovean, venind din cetate, şi comandantul cavalerei turceşti, care cade, mort. Pe mare se ridică o furtună puternică, iar din înălţimea cerului se revarsă o ploaie de foc asupra armatei turceşti. Astfel, cetatea demonstrează dorinţa moldovenilor de a scăpa de sub jugul otoman: aşa cum Fecioara a ajutat odinioară pe bizantini la înfrângerea perşilor, tot aşa, acum să-i ajute pe moldoveni să-i înfrângă pe turci.
Alături, Rugul lui Moise este o temă în acelaşi spirit al laudei şi mulţumiri către Maica Domnului, ca şi Imnul Acatist, ca şi Asediul Constantinopolului. Toate, laolaltă, ilustrează învăţătura mariologică ortodoxă. (Va urma)
Pagină realizată de Ştefan ISAC
