Pentru 60 de familii, Se îndulceşte viaţa în Balta Sărată 1


Municipalitatea din Caransebeş, în parteneriat cu o serie de organizaţii neguvernamentale, va demara proiectul ,,Locuinţe pentru cetăţeni responsabili”, prin care cele peste 60 de familii defavorizate care locuiesc în Cartierul Balta Sărată vor avea şansa de a trăi în condiţii decente. Conform declaraţiilor primarului Ion Marcel Vela, administraţia locală va contribui cu 1,5 milioane de lei la bugetul proiectului, restul sumelor urmând să fie asigurat de ONG-urile partenere, din diferite surse. Noile case nu vor fi amplasate însă doar în Balta Sărată, ci şi în alte zone ale municipiului. Cei care vor beneficia de noile imobile, care vor fi construite la standarde decente, vor trebui să îndeplinească, totuşi, o serie de condiţii. (C. Senco)

Cele peste 60 de familii defavorizate, care locuiesc în barăcile din cartierul Balta Sărată, vor avea şansa de a trăi în condiţii decente. Municipalitatea din Caransebeş, în parteneriat cu „Habitat for Humanity” România, Asociaţia „Nevo Parudimos”, Fundaţia „Ruhama” şi Organizaţia pentru Strategii şi Programe de Dezvoltare vor demara proiectul „Locuinţe pentru cetăţeni responsabili”, prin care aceste familii vor avea, peste cel mult un an, o locuinţă nouă.

Conform declaraţiilor primarului Ion Marcel Vela, administraţia locală va contribui cu 1,5 de milioane lei la bugetul proiectului, iar restul sumelor necesare va fi asigurat de „Habitat for Humanity” România şi alte organizaţii neguvernamentale, din diferite surse. Tot edilul-şef a precizat că noile case nu vor fi amplasate doar în cartierul Balta Sărată, ci şi în alte zone, iar proiectul vizează, pe lângă îmbunătăţirea condiţiilor de locuit, şi formarea profesională a beneficiarilor de noi locuinţe şi asigurarea accesului la educaţie pentru copiii acestora. ,,Considerăm că cel mai bine ar fi ca fiecare din cei care locuiesc acum în condiţii precare, în barăcile din Balta Sărată, să aibă propria casă, pe care în câţiva ani să o poată cumpăra, în loc de chirie urmând să achite o rată mai mult decât modică. O să facem în fiecare cartier câteva case, în funcţie de locurile disponibile. Cred că într-un an vom reuşi să dăm aceste case la cheie, iar ulterior barăcile vor fi demolate”, a mai declarat Vela.

Cei care vor beneficia de noile imobile, ce vor fi realizate la standarde decente, vor trebui să îndeplinească şi alte condiţii, după cum a precizat preşedintele Asociaţiei ,,Nevo Parudimos”, Daniel Grebeldinger, care s-a arătat extrem de mulţumit de deschiderea conducerii municipalităţii pentru această iniţiativă. Astfel, beneficiarii noilor locuinţe vor trebui să participe efectiv la ridicarea acestora, copiii din aceste familii trebuie să urmeze cursurile unei instituţii de învăţământ, şi măcar un membru de familie trebuie să fie angajat.

,,Fiecare din familiile eligibile va semna un contract prin care se angajează să presteze un anumit număr de ore de muncă, iar noi vom încerca să calificăm într-o meserie măcar câte un membru de familie, ca să poată plăti mai uşor rata, chiria sau utilităţile. De asemenea, odată alese, locaţiile caselor nu vor mai putea fi schimbate. O altă condiţie importantă va fi prezenţa copiilor la şcoală. Şi poate cea mai importantă cerinţă este că beneficiarii trebuie să fie locuitori ai Caransebeşului cu acte-n regulă, adică cu buletin de identitate”, a concluzionat Daniel Grebeldinger.

În zilele următoare, voluntari de la „Nevo Parudimos” se vor deplasa la barăcile din Balta Sărată pentru a realiza o situaţie clară, pe teren, cu numărul de membri ai fiecărei familii, pentru a identifica structura şi nevoile acestora, în vederea planificării tipului de locuinţe care vor fi construite.

Următoarea întâlnire între partenerii şi beneficiarii proiectului „Locuinţe decente pentru cetăţeni responsabili” va avea loc marţi, 20 septembrie, la Primăria Caransebeş, ocazie cu care se va semna protocolul de parteneriat şi va fi finalizat planul de activităţi. Tot atunci, vor fi prezentate modelele de case şi obligaţiile care le revin beneficiarilor, iar aceştia vor semna precontractele cu partenerii din proiect.

Carmen SENCO