Pentru cine bate clopoţelul?


Şcoala cu clasele I-IV din Valea Timişului, comuna Buchin, este în pericol de a fi închisă. Cu puţin timp în urmă, Inspectoratul Şcolar Judeţean a trimis o Adresă prin care solicita avizul consultativ al consilierilor, în acest sens. Răspunsul aleşilor locali din Buchin a fost negativ, şi asta deoarece unitatea de învăţământ îndeplineşte condiţiile legale de funcţionare, iar de la bugetul local s-au investit în şcoală peste 200 de milioane de lei vechi şi nu li se pare normal ca aceasta să fie ,,restructurată” după numai un an de la deschidere. (S. Berger)

Micuţii care învaţă acum, precum şi cei care vor să meargă pe viitor la Şcoala cu clasele I-IV din Valea Timişului, comuna Buchin, au o problemă. Şi nu doar ei, ci şi părinţii lor. Sau mai ales aceştia. Şi asta pentru că, deşi încă nu e nimic sigur, se pare că totuşi unitatea de învăţământ va fi închisă de la toamnă. La prima vedere, lucrurile par simple: numărul de elevi care învaţă aici e mic, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean a hotărât să pună lacătul pe poarta şcolii. În realitate, situaţia e mai complicată puţin, iar reprezentanţii administraţiei locale ne-au prezentat-o cu lux de amănunte.

Aşadar, anul trecut, în luna martie, locuitorii din Valea Timişului au alcătuit o listă cu 12 copii care ar putea să înveţe la şcoala din acest sat – şcoală desfiinţată în 2006 -, astfel că reprezentanţii administraţiei publice a comunei Buchin au luat notă de această cerere, înaintând-o mai departe conducerii Inspectoratului Şcolar, cu solicitarea ca respectiva unitate de învăţământ să fie redeschisă, având în vedere că erau îndeplinite condiţiile cerute de lege. Inspectorul şcolar general de la acea vreme, Nicolae Grindeanu, a dat undă verde iniţiativei. Asta se întâmpla în luna iunie 2009.

Între timp, conducerea Primăriei Buchin a alocat peste 20.000 de lei (200 de milioane de lei vechi) din bugetul propriu, pentru dotarea şcolii cu mobilier, pentru zugrăveli şi înlocuirea vechilor ferestre cu unele de tip termopan şi construirea de grupuri sanitare noi, moderne, dotate cu apă caldă, amplasate în interiorul şcolii, care să fie utilizate atât de elevi, cât şi de copiii de la grădiniţa care funcţionează în aceeaşi clădire. Totul era gata pentru începerea noului an şcolar, ISJ o numise deja titulară pe Aurica Rogovan, o învăţătoare din satul Rugi, comuna Păltiniş, care în 1 septembrie trebuia să se prezinte la post, numai că în ziua cu pricina niciun cadru didactic nu a călcat, nici prin centrul de comună, nici în Valea Timişului. În aceste condiţii, părinţii unui număr de opt dintre cei 12 elevi înscrişi pe tabel şi-au mutat copiii la şcoala din cartierul caransebeşean Balta Sărată, care, de atunci, fac naveta pe banii lor. Revenind însă la debutul anului de învăţământ, să spunem că, în 15 septembrie 2009, la şcoala din Valea Timişului a venit totuşi învăţătoarea titulară pe post, a oficiat deschiderea, după care a plecat la Rugi, unde a făcut acelaşi lucru.

Din acel moment, la şcoala de la Valea Timişului au rămas doar patru copii, de care se ocupă şi în prezent învăţătoarea Maria Măran. Până aici, nimic deosebit. Iată însă că, prin Adresa 1308/15.02.2010, Inspectoratul Şcolar Judeţean a cerut consilierilor locali din comuna Buchin avizul consultativ cu privire la ,,restructurarea” Şcolii cu clasele I-IV din Valea Timişului. În şedinţa din 15 februarie, aleşii comunei au răspuns negativ solicitării ISJ, mai ales că baremul minim prevăzut de lege, de patru elevi, era îndeplinit.

,,Din cauza zvonurilor conform cărora şcoala s-ar închide, copiii părinţilor care împlinesc 7 ani îi duc pe aceştia la Caransebeş să înveţe, ne-a spus viceprimarul Toma Isvercian. O altă variantă ar fi şcoala de la Poiana Buchin, distanţa ar fi cam aceeaşi, dar drumul e mult mai greu… Dacă ar fi stabilitate, atunci şi copiii ar rămâne în sat, mai ales că la grădiniţă avem înscrişi 15 micuţi, de care se ocupă educatoarea Floarea Matei”.

Tot Toma Isvercian ne-a mai explicat şi ce planuri de viitor are administraţia comunei cu privire la şcoala de la Valea Timişului. Astfel, pentru unul dintre corpurile şcolii, nefolosit acum, se află în studiu de fezabilitate un proiect la Măsura 322 – asfaltare, after-school şi reabilitare Cămin Cultural Valea Timişului, aceasta însemnând că, după orele de curs, copiii vor putea să-şi facă aici lecţiile, beneficiind şi de internet. În primăvară se intenţionează reabilitarea exterioară a şcolii, cu bani de la bugetul local, iar mai târziu e prevăzută amenajarea unei săli mari, de 80 de metri pătraţi, unde elevii să poată face mişcare iarna sau când vremea este urâtă. Sala va fi încălzită de la centrala termică a bisericii din vecinătate, iar materialele sunt puse la dispoziţie de Primărie, mâna de lucru fiind asigurată de enoriaşii parohiei.

Totul este însă ca şcoala să nu se închidă, iar asta depinde doar de conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean. Ce hotărâre se va lua, om trăi şi om vedea…

Sonia BERGER