„Pentru vreme frumoasă, distracţie şi vrednicie, cu Dumnezeu, înainte marş!”


 

Primăria municipiului Caransebeş şi Casa de Cultură „George Suru” au organizat pe parcursul a patru zile, în perioada 16-19 aprilie, tradiţionalul eveniment intitulat „Ruga de la Oraş”.

Manifestarea a debutat joi, 16 aprilie, la scena de spectacole din Parcul Teiuş, cu festivităţile ocazionate de sărbătorirea Zilei Mondiale a Rromilor. Astfel, de la ora 16, au avut loc spectacole cu Ansamblul Ţigănesc „Porumbeii de Aur” din comuna Greoni, Taraful „Olanii”, Nicuşor Ţunea şi Ansamblurile „Armenişana” şi  „Junii Gugulani”. În continuare, au fost organizate o masă tradiţională, concursuri de joc ţigănesc cu premii şi un foc la şatra de căruţe.  

Vineri, 17 aprilie, la ora 17, a avut loc deschiderea oficială a „Rugii de la Oraş”, momentul festiv petrecându-se în faţa sediului administraţiei publice locale a municipiului Caransebeş, în prezenţa edilului Marcel Vela, a viceprimarului Filip Strejariu, a city-managerului Nicolae Borcean, a deputatului Dan-Laurenţiu Tocuţ, pr. Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeşului, a altor funcţionari din cadrul Primăriei, precum şi a tuturor formaţiilor artistice participante la Rugă.

Vă mulţumim tuturor în primul rând pentru prezenţă, precum şi pentru implicarea în tot ceea ce ţine de sărbătorirea «Rugii de la Oraş», eveniment deja consacrat, care adună în fiecare an oameni îndrăgostiţi de tradiţii, de cultură. Astăzi, acum, aici, declar deschise manifestările «Rugii de la Oraş, ediţia 2015!»”, le-a spus celor prezenţi primarul municipiului.


În continuare, după comanda militărească dată de sufletul acestei manifestări, Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură, care a ordonat „trupelor” „Pentru vreme frumoasă, distracţie şi vrednicie, cu Dumnezeu, înainte marş!”, a avut loc Parada participanţilor, a portului şi jocului popular, cu plecare din Piaţa Revoluţiei, din faţa imobilului Primăriei, cu deplasare pe traseul „Arcul Împăcării” – Piaţa „Elie Miron Cristea” – Strada Episcopiei  – Piaţa „General Ioan Drăgălina” – Strada Nicolae Bălcescu –  Strada Cloşca – Parcul Teiuş.

După acest moment, începând cu ora 18, la scena de spectacole din Parc, s-a desfăşurat un spectacol de muzică populară derulat sub genericul „Cântec, joc şi voie bună”. Şi-au dat concursul ansamblurile „Armenişana” din comuna Armeniş, coregraf Dumitru Dragomir, „Zestrea Gugulanilor” din Caransebeş, coregraf Simion Dragalina, „Bobocii Banatului” şi „Piticii Banatului” din Caransebeş, „Merişorul” din comuna Cornuţel-Banat, coregraf Ciprian Ambruş, „Junii Gugulani” de pe lângă Casa de Cultură „George Suru” Caransebeş, coregrafi Adela şi Adrian Jurchescu, precum şi „Iedera” din Oţelu Roşu, cu soliştii vocali Claudia Barbu şi Traian Barbu.

De asemenea, au interpretat melodii populare Vanesa Olan, Alin Olan, Ionela Bădălan, Gabi Zaharia, Daniela Văcărescu, Ştefan Isac, dar şi laureaţii Concursului Naţional de Interpretare Vocală şi Instrumentală „Luţă Ioviţă”, desfăşurat recent la Caransebeş, acompaniaţi de Taraful „Olanii”.

Sâmbătă, 18 aprilie, de la ora 11, în cadrul „Rugii de la Oraş” s-a desfăşurat pe Stadionul Municipal „Teiuş” partida de fotbal din cadrul Ligii a II-a, Seria a II-a, dintre grupările F.C. Caransebeş şi F.C. Bihor Oradea.

De la ora 17.30, la scena de spectacole din Parc a avut loc un spectacol tradiţional susţinut de Ansamblul „Semenicul” din Reşiţa, cu soliştii vocali Delia Mirabela, Maria Garaş şi Ramona Viţa, în coregrafia lui Nistor Ghimboaşă.

De la ora 19, a fost programat spectacolul Ansamblului Studenţesc al Uniunii Sârbilor din România „Mladost”, coregrafi Svetco Crstici şi Senadin Crstici.

Duminică, 19 aprilie, începând cu ora 19, la sala de spectacole a Casei de Cultură „George Suru” a avut loc spectacolul intitulat „Folclorul bănăţean la el acasă”. Au participat ansamblurile de jocuri populare „Armenişana” din Armeniş, „Zestrea Gugulanilor” din Caransebeş şi soliştii vocali Simion Moise, Iosif Ciocloda, Ionela Bădălan, Alin Olan, Vanesa Olan, Daniela Văcărescu şi Ştefan Isac, în acompaniamentul Tarafului „Olanii” şi prezentarea cunoscutului recitator de poezie în grai autentic, Dan Liuţ, director al Casei de Cultură Orăşeneşti din Bocşa.

                De la ora 19.45, la scena de spectacole din Parcul Teiuş a avut loc recitalul formaţiei „Pragu’ de sus”. De la ora 20.30, solista Anda Adam a susţinit un super-concert, iar de la ora 21.15 s-a derulat recitalul extraordinar al formaţiei „Mandinga”, care a reprezentat România în urmă cu trei ani la Concursul Muzical Eurovision.

Ruga de la Oraş” s-a încheiat la ora 22.30, cu tradiţionalul şi spectaculosul foc de artificii.

Vasi POPESCU

Foto: Doru BĂLĂŞOIU