În cadrul Programului Săptămâna Verde, doi membri ai Rewilding Romania au participat, recent, la o serie de ateliere găzduite de Liceul Tehnologic „Sf. Dimitrie” din Teregova.
„Chiar dacă ne-am întâlnit în sala de clasă, peste 100 de elevi de gimnaziu din Teregova și Rusca s-au conectat cu natura prin activitățile pregătite de colegii noștri Alexandra Stancu și Cătălin Josan.
E important să înțelegem mai bine natura și procesele ei pentru a o proteja. Așteptăm vremea bună ca să transformăm noțiunile teoretice învățate în experiențe care rămân cu noi prin respectul și admirația pentru natură dezvoltate prin observarea directă în teren a proceselor naturale de care și viața noastră depinde”, au scris cei de la Rewilding Romania pe pagina lor de socializare. (Foto: Cătălin Josan)
Bianca METEȘ