Prilej de mare sărbătoare şi fală în capitala Ţării Gugulanilor, odată cu recoltarea roadelor acestui anotimp. Pe parcursul a patru zile, în perioada 5-8 octombrie, Primăria municipiului Caransebeş, Casa de Cultură „George Suru“ şi Serviciul Public „Piaţa Gugulanilor“ au organizat cea de a VIII-a ediție a Festivalului „Toamna la Gugulani“, manifestarea desfășurându-se, conform tradiţiei, în Piaţa Agroalimentară Centrală din municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului
Festivitatea de deschidere a avut loc joi, 5 octombrie, la orele amiezii, în prezenţa primarului Felix Borcean, a viceprimarului Marius Isac, administratorului oraşului, Andrei Ungur, a unor consilieri locali, precum şi a producătorilor agricoli şi a localnicilor care au profitat de vremea frumoasă pentru a-şi face cumpărăturile, a asista la un spectacol folcloric de înaltă ţinută, sau pur şi simplu pentru a savura tradiţionalii mici şi grătarele care răspândeau miresme îmbietoare.
„Suntem bucuroşi, în primul rând, că vă vedem în număr atât de mare, veniţi în joia de piaţă la Caransebeş, aici unde, cu opt ani în urmă, am ridicat acest cerdac, care apoi s-a transformat în scenă, locul în care ne-am bucurat timp de patru zile, în fiecare an. Este un moment de bilanţ, în care vedem ce am făcut peste an şi ce avem de făcut în anul următor, pentru a o duce mai bine”, a spus directorul Casei de cultură, Ioan Cojocariu, amfitrion al acestui festival, alături de Luminiţa Verdeş, şefa Serviciului Public „Piaţa Gugulanilor”.
„Vă urez bun-venit tuturor la această tradiţională manifestare pe care noi o sărbătorim de mulţi ani, sunteţi bineveniţi să vă prezentaţi produsele, iar cei care trec prin piaţă, să se bucure de ele. Îi premiem, astăzi, pe cei aproape o sută de producători din toate colţurile ţării, care zi de zi, săptămână de săptămână, vin la noi să-şi ofere roadele trudei lor de pe tot parcursul anului. Sunt produse sănătoase, iar această piaţă a gugulanilor vrem să rămână unul dintre multele simboluri ale oraşului Caransebeş. Prezenţa dumneavoastră numeroasă ne dă curaj, fiind un imbold pentru a continua această muncă, una pe care o facem în folosul tuturor”, le-a spus celor prezenţi şi primarul Felix Borcean.
Ioan Cojocariu a mai adăugat că, deşi astfel de manifestări se desfăşoară şi în alte localităţi din ţară, Caransebeşul are, totuşi, câteva particularităţi care îl deosebesc de acestea. În primul rând, a spus directorul Casei de cultură, organizatorii au ţinut cont de sugestiile oamenilor care participă la festival şi care, pe pagina de Facebook a Serviciului Public „Piaţa Gugulanilor”, au cerut scaune în faţa scenei, astfel că joi persoanele vârstnice au putut să asiste la spectacol aşezate comod. „Al doilea lucru inedit este premierea cu diplome şi cu bani a celor care au adus produse în piaţă, fiindcă, dincolo de expoziţiile mari, fiecare dintre ei este o expoziţie în sine, ei venind îmbrăcaţi în costume populare specifice zonelor din care provin. Al treilea lucru unic care se întâmplă la Caransebeş este Balul pieţarilor, care are loc în prima seară a festivalului”, a mai spus Ioan Cojocariu.
După acest moment, s-a desfăşurat premierea expozițiilor de legume, fructe, flori, cea a meșterilor populari, dar şi diferite concursuri, urmate de un spectacol folcloric cu Ansamblul „Doina Banatului”, soliști vocali Maria Rusnac, Lorena Nica, Roxana Toader, Sandra Lăzărescu, Florin Bojin, Maria Hurduzeu, Alin Olan, Daniela Vacărescu, Ion Alexandrescu, Ionela Bădălan, Iosif Pușchiță, Maria Garaș, Stana Stepanescu, dirijor Sandu Simion Florea, coregraf Nistor Ghimboașă, iar în final a susţinut un recital extraordinar Andreea Voica.
Vineri, 6 octombrie, cei veniţi la cumpărături, şi nu numai ei, au putut urmări un spectacol folcloric susţinut de Ansamblul folcloric „Zestrea Gugulanilor” – coregraf Simion Dragalina, Formația Nicușor Țunea din Caransebeș, Formația de dansuri „Pupi dă Floare” din Zăgujeni – coregraf prof. Dorina Panga, Ansamblul folcloric „Bârzava” din Reșița, coregraf Petrică Bagiu, coordonator Maria Aghescu, dirijor prof. Nicu Dobre, corepetitor prof. Adrian Constantin, solişti vocali Camelia Ceocu, Liliana Chiosea, Cătălin Țâru.
Sâmbătă, în cea de a treia zi a festivalului, organizatorii le-au oferit gugulanilor şi musafirilor municipiului spectacolul folcloric susţinut de Fanfara Asociației Culturale „Voința” din Răcășdia – dirijor Alexandru Șăin, Ansamblul folcloric „Armenișana” din Armeniș, coregraf Mitru Dragomir, Ansamblul „Pusta Banatului” din Timișoara – coordonator Eugen Dongea, soliști vocali Ana Jurj, Claudiu Târnăuceanu, Andreea Indru, Dolores Dondea, Formația de dansuri „Slătioara” din Slatina Timiș – coregraf Pavel Perescu, şi Ansamblul sârbesc „Sveti Nikola” din Radimna, coregraf Tomislav Popovici.
Duminică, 8 octombrie, de la ora 12, pe scena amplasată în Piaţa Centrală Agroalimentară au evoluat Ansamblul folcloric „Sânziene bănățene” din Giarmata, coregrafia Veronica Kretten, coordonator Maria Petchescu, solist Ciprian Pop, Ansamblul folcloric „Teregovana” din Teregova, coregraf Ilie Pîrvulescu, Formația de dansuri „Cununa Bolvașniței” din Bolvașnița, coregraf Florin Turnea, Ansamblul folcloric „Junii Gugulani” din Caransebeș, coregraf Adrian Jurchescu, coordonator și solist vocal Adela Jurchescu.
În toată această perioadă, doritorii au putut achiziţiona de la tarabele micilor comercianţi produse de artizanat confecţionate manual, jucării, obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte, dar şi produse alimentare ecologice – dulciuri, siropuri şi gemuri bio, gogoşi şi clătite, brânzeturi şi alte produse lactate, băuturi răcoritoare şi alcoolice, precum şi preparate tradiţionale la grătar.
Mădălina DOMAN