Respectându-şi programul de perspectivă propus încă de la înfiinţare, Fundaţia VINTILĂ-ARPLANA a organizat cea de-a 29-a Tabără de creaţie, dedicată pictorilor naivi şi nu numai. Ca atare, între 8 şi 18 august, la Poiana Mărului s-au întâlnit 8 artişti plastici, care au răspuns invitaţiei transmise de Mihai Vintilă, cel căruia întreaga mişcare a genului respectiv din judeţul nostru îi datorează aproape totul. Am spus aproape, întrucât taberele şi expoziţiile de artă naivă n-ar fiinţa fără sprijinul, îndeosebi material, al forurilor judeţene, cărora li se alătură şi prestigioasa societate comercială ROMVAC.
Rodul taberei din acest an constă în 20 de tablouri, fiecare lucrare fiind distinctă sub aspect stilistic, purtând amprenta creatorului său. Vizitând tabăra împreună cu Adrian Stepan, un împătimit de artă plastică, am consemnat pe scurt câte ceva din impresiile sale.
Ecaterina Tudor – Reşiţa: se joacă pe pânză, descifrând prin poveşti simboluri ale unei existenţe străvechi. Ştiinţa în folosirea culorii îi îngăduie să glumească pe tărâmul picturii naive, pe care o îmbogăţeşte şi cu o candoare idilică.
Maria Goşoiu – Constanţa: marea disponibilitate stilistică de care dă dovadă îi îngăduie să se înregimenteze, cu deosebită uşurinţă, printre pictorii naivi, o lume în care inocenţa este la braţ cu umorul. Reuşeşte, în această ipostază, să ascundă tot ce ştie despre pictură, mai puţin folosirea chibzuită a spaţiului şi nu de puţine ori a prim-planului. Atunci când o găsim tributară impresionismului, dovedeşte o savantă şi subtilă folosire a culorii, iar pentru ochiul experimentat se devoalează tuşe delicate, care dau feminitate învolburării apelor şi asprimii pietrelor.
Dumitru Ştefănescu – Brăila: îşi construieşte cu grijă intriga, prin folosirea întregului spaţiu, iar în zona artei naive, alături de folosirea cu pricepere a culorii crude, aduce ca dominantă atmosfera zâmbetului, pe care-l provoacă grotescul situaţiei imaginate pe pânză. Cu merite unanim recunoscute în activitatea expoziţională, nu renunţă la tăişul satirei nici dincolo de porţile caricaturii şi nici ale picturii naive.
Maria Lupu – Iaşi: adevărată surpriză nu numai pentru bănăţeni, ci şi pentru toţi cei care i-au văzut lucrările, inspirate parcă din liniştea ce ţi-o dă veşnicia satului, a acelui loc în care se mai păstrează cultul pentru lumină şi curat. Deşi a debutat foarte târziu, în pragul senectuţii, face dovada unui real talent, folosind cu discreţie culoarea. Se detaşează parcă teama de a nu surprinde, asta cu atât mai mult cu cât ochii din portretele pânzelor sale trăiesc cu aceeaşi sclipire ca şi pe pânzele marilor maeştri.
Petru Vintilă junior – Bucureşti (fiul regretatului scriitor şi pictor Petru Vintilă): redutabilul plastician a făcut un salt în visele copilăriei din care a adus două peisaje care trăiesc prin culoare. Îl desparte de arta naivă meticulozitatea cu care graficianul duce amănuntul până sub lentila microscopului.
Camelia Ciobanu – Reşiţa: aduce în pânzele sale întreg registrul de culoare şi umor, care constituie osatura picturii naive. Excelentă coloristă, nu pierde niciun prilej de a consemna mişcarea, care dă vioiciune fiecăreia din pânzele sale. Atentă la amănunt, foloseşte acest element pentru a sublinia discrepanţa dintre aparenţă şi conţinut, cale pe care conflictul se stinge în zâmbetul celui care şi-a oprit privirea pe oricare dintre pânzele sale.
Viorel Coţoiu – Bocşa: construieşte cu măiestrie spaţiul în care personaje de fabulă şi basm coboară din lumea lor, spre deliciul celui care reuşeşte şi are răbdarea să reconstituie întreaga poveste cu haz. Se simte şi la acest artist efortul pe care-l face spre a aduce la lumină valorile inocenţei, cea ascunsă sub ani de şcolire.
Mihai Vintilă – Reşiţa: cel „vinovat” de atâtea servicii aduse pe tărâmul culturii, rămâne la fel de inconfundabil şi atunci când ne referim la pictura naivă. Pe pânzele din această tabără ne odihnim ochii cu alte şotii, desprinse din atât de bogata şi viu colorata „zonă a inocenţei”, mereu vie în memoria artistului medic. Culoarea şi mai ales atmosfera şăgalnică, pe care i-o ştiu din primele lucrări, cele de prin 1979, nu l-au părăsit nici azi pe Mihai Vintilă, cel care ne-a dăruit cele mai fermecătoare ierni pe pânzele sale.
Dincolo de aprecierile lucrărilor, care vor face şi obiectul unei expoziţii de grup în toamnă, la Reşiţa şi la Caransebeş, mai trebuie consemnat ceva. Este vorba de atmosfera dominată de preocupările creatoare ale participanţilor, pe de-o parte, iar pe de altă parte de schimbul, pe planul ideilor, dintre artişti şi noi, cei care doar le admiram rezultatele creaţiei. Asta cu atât mai mult cât în tabără se afla şi renumitul psiholog Mihaela Vintilă, din Bucureşti, care, alături de noi, cei care semnăm aceste rânduri, am format un grup capabil să provoace dezbateri amicale în jurul culorii şi spaţiului oferit de şevalet.
Cu siguranţă, Cel de Sus l-a ajutat pe Mihai Vintilă în a patrona această tabără şi care, din câte am văzut, va rezona cu o expoziţie de succes, însoţită de lansarea unei noi cărţi a Domniei-Sale, tot despre arta naivă şi artiştii săi. O problemă se pare că nu a fost pe deplin rezolvată, şi anume aceea că maestrul Mihai Vintilă s-ar opri la această a 29-a tabără. De necrezut pentru noi toţi, mai ales că anul acesta în tabără se aflau majoritatea membrilor fondatori ai Fundaţiei VINTILĂ-ARPLANA, toţi având încredere în „tinereţea” octogenarului Mihai Vintilă, din ale cărui nelinişti au izvodit atâtea lucrări, cărţi şi iniţiative demne de luat în seamă, nu numai de contemporani, ci şi de urmaşii noştri.
Titus CRIŞCIU
