Lumina se frânge în petalele florilor şi se rupe în culorile anotimpului. Munţii ne spun „Bună dimineaţa” când zorii abia prind aripi şi îşi încearcă puterea ca un foc ce începe să ardă sub cerul albastru.
Dimineaţă imensă… egală, sonoră, trasă pe acest necontenit surâs de vară. Banatul, vatră străbună, leagăn sfânt, locuri de basm, locuri adevărate ale timpului pe care-l trăim.
Abătuţi pe alocuri de loviturile vremii, mohorâţi de bătrâneţe, lustruiţi de vânturi, munţii îşi rememorează tinereţea geologică îndemnată de generozitatea periodică a firii.
Dar aici e mai mult. Aici e şi alb şi gri-vineţiu, şi roz, care-ţi rămâne în palmă dacă culegi piatra din drum.
Albul apei pârâului podit cu pietricele albe, plâns în izvoare de inima munţilor istoviţi în lupta cu omul. Poate albul jertfelor cerute generaţiilor care au trecut.
Şi fiindcă albul e aici atât de surprinzător, locurile au diferite denumiri, ori mai pedant, în graiul hărţilor şi al ghidurilor, Rusca Montană şi Ruschiţa. Sunt situate la poalele Munţilor Poiana Ruscă, astăzi, cu toate însemnele secolului XXI şi ale deceniilor de desăvârşire ale timpului prezent. Zic astăzi, şi subliniez anume pentru a afla că aici există şi un ieri, mai viu în minţile şi sufletele celor care-l cunosc. Este leagănul unei vechi exploatări miniere din România.
Aici, dinamica a născut o epocă nouă, epoca acelui prelung şi înfiorător zgomot, semnalul seriilor de explozii menite să răscolească măruntaiele munţilor, trimiţând vestea cerului.
Viaţa oamenilor de aici a rămas ca în veacurile trecute. Minele aproape toate erau botezate cu nume de sfinţi, la fel şi dealurile.
Cetatea marmurei apare şi ea ca o secţiune verticală în munte, secvenţă halucinantă în care urmăreşti urmele unei munci titanice a omului. Edificiul acesta, produs al îndelungatului şi durerosului dialog dintre om şi natură, are o „poartă” şi numeroase „curţi” interioare, de unde imense hăuri se deschid spre adâncimi încă neaflate ale pământului.
Furat de acest fluid imperceptibil, de această emoţie vie, când fiecare secundă este o lungă fericire, pentru moment această stare de vis se spulberă, supunându-te unei probe de verificare că exişti.
Doinel PUIU-MĂRGINEANU