Continuându-și vizitele în cartierele municipiului, pentru a lua contact direct cu problemele cetățenilor și a găsi, împreună cu ei, modalități de rezolvare a acestora, primarul Felix Borcean s-a întâlnit la sfârșitul săptămânii trecute cu locatarii din zona bisericii din Pipirig. Cei cu care a stat de vorbă edilul au reclamat faptul că subsolurile inundate reprezintă o mare problemă, deoarece nu se pot repara instalațiile, conductele sunt corodate, iar mizeria de acolo reprezintă un alt neajuns. Un răspuns au primit de la Ion Ursulescu, directorul Sucursalei Caransebeș a societății Aquacaraș, care i-a asigurat că se va face o verificare la fața locului, pentru a evalua exact situația. Legat de operatorul de apă și canal, locuitorii s-au plâns de tarifele mari practicate de acesta. „Din păcate, aici nu vă putem ajuta, Aquacaraș are monopol și controlează prețurile”, a spus Felix Borcean.
În plus, cetățenii au mai sesizat și că pe proprietarii magazinelor de la parterul blocurilor nu-i interesează subsolurile inundate și nu doresc să contribuie financiar pentru rezolvarea problemei, cerând ca angajații de la Serviciul Comercial să nu mai aprobe deschiderea de magazine la parterul blocurilor fără o convenție încheiată cu asociația de proprietari.
Cetățenii i-au mai spus edilului că acolo există doar un singur loc pentru depozitarea gunoiului, iar răspunsul a fost că administrația municipiului va suplimenta containerele și într-o altă zonă din cartier, în afară de cea din vecinătatea magazinului Penny.
La celelalte observații ale cetățenilor, privind comerțul ambulant și mașinile parcate pe ambele trotuare, Felix Borcean a răspuns că se va încerca reglementarea problemei parcărilor, dar nu în detrimentul spațiilor verzi. „Sunt aceleași probleme pe care le-am întâlnit și pe care, probabil, le vom întâlni în toate cartierele de blocuri ale municipiului Caransebeș, doar că în Pipirig ele sunt mai acute, deoarece, anterior construirii acestui cartier, aici a fost o zonă cunoscută ca fiind mlăștinoasă. Sunt probleme legate de subsolurile blocurilor, de canalizări, parcări, spații de joacă pentru copii, spații verzi. Problemele semnalate de cetățenii din cartier cu care am discutat nu pot fi soluționate neapărat în termen foarte scurt, sunt foarte vechi, practic de când a fost construit cartierul, dar în timp, prin bunăvoința și implicarea asociațiilor de proprietari, pot fi rezolvate”, a mai spus primarul municipiului.
Vineri, 28 octombrie, Felix Borcean se va întâlni cu cetățenii din cartierul Valea Cenchii.
Bianca METEȘ