În curând, Caransebeşul va avea un punct de atracţie turistică pe Dealul Corcana, cel mai înalt punct din zonă. Aici va fi construită structură metalică în formă de piramidă, care va avea în treimea superioară o platformă accesibilă turiştilor, iar pe cele patru faţete, hărţi transparente din policarbonat, cu principalele vârfuri montane din Masivele Ţarcu, Semenic şi Poiana Ruscă.
Conform declaraţiilor lui Cornel Galescu, viceprimarul municipiului, proiectul, în care se vor implica municipalitatea şi Clubul Montan, îşi propune, pe lângă atragerea turiştilor, şi interesarea tinerilor în cunoaşterea zonei şi în activităţile de relaxare şi mişcare în aer liber. „E interesant că deasupra Caransebeşului, la aproape 500 de metri înălţime, să existe un punct de atracţie, un obiectiv spre care locuitorii şi turiştii să-şi îndrepte privirea. Este, în acelaşi timp, un pretext pentru a ieşi în natură, pentru a o cunoaşte, îndrăgi şi respecta, îndemnul fiind adresat mai ales celor tineri“, a declarat cunoscutul alpinist, care este şi preşedinte de onoare al Clubului Montan.
Cornel Galescu a mai spus că şi Direcţia Silvică este interesată de această iniţiativă, în condiţiile în care, odată folosite potecile de acces de către cei care practică drumeţia sau ciclismul, agresiunile asupra pădurii se vor diminua. (B. Naum)