PNL Caransebeş şi-a desemnat conducerea


Duminică, 31 martie, a avut loc Adunarea pentru darea de seamă şi alegeri la nivelul Organizaţiei Caransebeş a Partidului Naţional Liberal. La lucrări au participat, alături de membrii cu drept de vot, şi cei doi vicepreşedinţi la nivel naţional ai partidului, Marcel Vela şi Sorin Frunzăverde, parlamentarii judeţului, precum şi cei doi vicepreşedinţi ai Consiliului Judeţean, Ilie Iova şi Ionesie Ghiorghioni.

În cuvântul de deschidere, Sorin Frunzăverde a atras atenţia asistenţei asupra volumului mare de muncă necesar în vederea pregătirii alegerilor din 2014 şi 2016. La rândul lui, senatorul Iosif Secăşan a spus că reprezentanţii partidului trebuie să se manifeste în perioada următoare cu tenacitate şi perseverenţă. „Salut acest eveniment de politică internă desfăşurat aici, la Caransebeş, şi cred că el va avea succesul scontat”, a mai adăugat Secăşan. Horia Irimia, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului, a precizat încă de la început că e mândru că este cărăşean, pentru că la Bucureşti se vorbeşte foarte des de bine despre Caransebeş şi despre dezvoltarea oraşului de când echipa liberală se află la conducere. „Mă bucur, de asemenea, că în echipa de la Bucureşti suntem mai mulţi acum şi putem să sprijinim proiectele care vin din teritoriu”, a mai adăugat Irimia. Dan-Laurenţiu Tocuţ a mulţumit asistenţei pentru sprijinul şi încrederea acordate, dar a atras atenţia asupra faptului că încă nu s-a încheiat campania electorală. „Avem în faţă, cel mai probabil, referendumul pentru votarea noii Constituţii şi va trebui să determinăm un număr cât mai mare de persoane să se prezinte la vot, ne aşteaptă alegererile europarlamentare, alegerile la care dl Crin Antonescu trebuie să devină preşedintele României, apoi alegerile din 2016. Numai uniţi, cum vă văd acum, vom reuşi”, a concluzionat Tocuţ. Prof. Gheorghe Hogea, primul caransebeşean care ocupă o funcţie de ministru-secretar de stat în Guvernul României, şi-a arătat convingerea că anul 2012 va rămâne ca unul de referinţă pentru Organizaţia PNL Caransebeş, dar şi pentru cea judeţeană. „Asta în primul rând, datorită rezultatelor obţinute la alegerile parlamentare, la referendumul pentru demiterea preşedintelui, datorită rezultatelor excepţionale la alegerile locale de la Caransebeş şi, nu în ultimul rând, datorită modului în care Organizaţia municipală şi cea judeţeană a PNL au gestionat evenimentele din martie-aprilie 2012, evenimente care au pornit din Caraş-Severin şi au condus la o schimbare politică”, a mai completat Hogea.

S-a trecut apoi la exprimarea votului. După numărarea buletinelor, Ioan Cojocariu a fost reconfirmat în funcţia de preşedinte al Organizaţiei PNL Caransebeş. Ca membri în Biroul Permanent Local au fost votaţi Petru Albai, Stelian Cornea, care ocupă şi funcţia de trezorier, Cornel Galescu, Aurora Gherman, Ilie Iova, Gheorghe Hogea, Ion Marcu, Maria Mălăescu, Maria Poneţchi, Nicolae Preda, Nicolae Roşu, Traian Smultea, Cristian Stepanescu, Filip Strejariu, Ion Gheorghe Ştefan, Pavel Şuşoi, Dan-Laurenţiu Tocuţ, Lazăr Todorescu şi Ioan-Dorel Ungur. Membri supleanţi sunt Simion Bojin, Georgeta Gorgan, Marius Ionescu, Mircea Moscovici, Petru Prinţipiu şi Angela Socineanţu. Cu o zi înainte a avut loc şedinţa pentru alegerea preşedintei Organizaţiei de Femei Liberale, prilej cu care a fost reconfirmată în funcţie Andrada Pinteală.

Conform declaraţiilor primarului Marcel Vela, preşedintele PNL Caraş-Severin, conferinţa de alegeri a fost bine organizată, iar rezultatul a fost cel aşteptat, în sensul că a fost reales ca preşedinte Ioan Cojocariu, directorul Casei de Cultură şi consilier judeţean, iar în Birou au fost votaţi membri vechi, care au condus în ultimii patru ani Organizaţia municipală, dar se regăsesc şi membri noi sau tineri. „Iată, astfel se întregeşte şi se amplifică în judeţ mai multe forţe care vor conduce la o activitate şi mai bună. Echipa aleasă astăzi va face şi în următorii patru ani din PNL Caransebeş cea mai puternică şi reprezentativă forţă de pe scena politică locală, pentru că sunt oameni de calitate, cu experienţă, sunt oameni care vin în această formulă cu dorinţă şi determinare, pentru ca mesajul nostru să ajungă la fiecare familie, la fiecare cetăţean. Sunt convins că vor face o echipă unită, iar faptul că sunt aici înseamnă, nu în ultimul rând, şi speranţă pentru Caransebeş”, a mai spus Vela.

Luni, 1 aprilie, au avut loc alegerile pentru cele cinci funcţii de vicepreşedinte şi cea de secretar al organizaţiei. În urma votului exprimat, secretariatul Organizaţiei PNL Caransebeş i-a revenit lui Stelian Cornea, iar ca vicepreşedinţi au fost aleşi Ilie Iova, Dan-Laurenţiu Tocuţ, Petru Albai, Traian Smultea şi Ioan-Dorel Ungur.

Carmen SENCO