Perimetrul Munţilor Poiana Rusca îşi dezvăluie cu dărnicie bogatele urme ale istoriei acestor locuri. Muntele a constituit străvechea vatră a existenţei şi permanenţei oamenilor, în văile şi pe culmile sale, de care se leagă cele mai preţioase tradiţii.
Condiţiile geografice destul de favorabile, densa reţea hidrografică, particularităţile solului şi ale subsolului, clima, au favorizat în această zonă o intensă şi statornică viaţă organizată în aşezări stabile.
Datorită bogăţiilor sale, Masivul Poiana Rusca a avut întotdeauna un rol important în dezvoltarea economică şi socială a teritoriului. Resursele naturale – minereu de fier, metale neferoase şi rare – au favorizat această dezvoltare din cele mai vechi timpuri.
Începuturile activităţii metalurgice în zonă datează din jurul anului 1750, când pe Valea Ruscăi au apărut primele ateliere de prelucrare a fierului, care însă au avut o existenţă efemeră.
În „Urbariul” din 1681-1682, se spunea că Ţinutul Pădurenilor (Cerna, Govăjdia, Zlaşti, Rusca) avea în funcţiune 20 de ateliere de fierărie dotate cu cuptoare de redus fierul, de carburare a fontei şi forje de prelucrare. Începeau atunci să apară şi furnale, la Luncani (judeţul Timiş), în apropierea Ruschiţei şi Varniţa – Rusca Montană (1718-1720). Informaţiile despre tehnologiile de obţinere a fierului deveneau tot mai concrete. Au început de acum marile transformări industriale. Era nevoie de tot mai mult fier. S-au mărit numărul şi dimensiunile exploatărilor de minereu. Acestea erau în majoritate în zonele în care dacii au fost precursori.
În anul 1717, regiunea montană era cuprinsă într-un „District miner” (Bergdistrikt) şi împărţită în Sectoare minere (Bergreviere).
O zonă cu tradiţii din această perioadă, dar care s-a dezvoltat relativ izolat, a fost Rusca Montană şi Ruschiţa. În această zonă este centrul depozitelor de fier ale Masivului Poiana Rusca. Pe fondul unor ateliere mai vechi de prelucrare, în 1824, la Rusca Montană, şi în 1828 la Ruschiţa, a început prelucrarea fierului, la un nivel totuşi preindustrial. Inginerul Karoly Maderspach a fondat împreună cu fraţii Hofmann marele centru de prelucrare a minereurilor din zonă. Primele cuptoare au apărut în satul vechi Ruskberg, alături de furnalul existent în punctul Varniţa, la câţiva kilometri de localitatea actuală, sau la aproximativ 12 km de Ruschiţa.
În acea perioadă, multe dintre disputele politice ale Imperiului Austro-Ungar au generat mari strategii sociale şi tehnice. Cu toate acestea, aici au avut loc multe premiere tehnice. A fost construit primul pod metalic arcuit peste râul Timiş, la Caransebeş, în anul 1839, şi următorul la Mehadia, spre Herculane. Tot în această perioadă au fost turnate primele conducte din fontă pentru canalizarea Bucureştiului. Sigla Furnalelor din Rusca Montană se poate vedea şi astăzi pe gardul de fier forjat de la Biserica „Sf. Dumitru” din Bucureşti.
Multe tunuri, obuze şi gloanţe s-au produs aici, pentru revoluţionarii unguri, în anul 1848. În acelaşi an, Atelierele au fost distruse parţial de trupele austriece. Atunci s-au distrus multe vestigii, unele neavând chiar nicio legătură cu revoluţia.
Singurul cuptor care se mai păstrează se află în zona Varniţa. A fost construit cu zidărie nerăcită şi are următoarele dimensiuni: baza are opt laturi de 4 m lungime; are trei găuri de evacuare cu o lăţime de 1,38 m la exterior; grosimea zidului la bază, până la înălţimea de aproximativ 3 m, secţiunea este mai mare; spre vârf, până la înălţimea de 13 m este mai îngust; se poate deduce că ar fi avut o capacitate de peste 1.600 de metri cubi.
Tot în zona Varniţa, la aproximativ 212 m de cuptorul amintit, peste pârâul Lozna, se află vechea vatră a satului Ruskberg/Rusca Montană. Acolo mai sunt încă două cuptoare, dar starea lor este degradată. Înălţimea cuptoarelor a fost de aproximativ 11 m. Toate cuptoarele sunt situate lângă deal, într-o zonă excavată. În apropiere se află şi un cimitir, care atestă vatra satului de altădată.
Pentru material refractar, a fost folosit lutul uscat în curent de aer, adus de la Doclin. Pentru insuflarea aerului s-au folosit suflante acţionate de un motor cu aburi şi roată hidraulică. Cazanul pentru abur a fost alimentat cu cărbune mineral adus din Valea Loznişoara (Rusca Montană).
Despre furnalul de la Rusca Montană se ştie foarte puţin. De multe ori, în literatura de specialitate este confundat cu cel de la Varniţa. A fost construit în 1866, pe baza proiectului lui Anton Kerpely (numele acestuia apare la multe mine din Transilvania). Furnalul a avut o existenţă efemeră. Locul său a fost luat de o forjă, iar mai târziu de Fabrica de Lanţuri (în apropierea Casei Naţionale „Ştefan Velovan).
Minunatele aşezări din Masivul Poaia Rusca, îmbinând superb elementele de esenţă tare ale naturii – marmură, fier şi lemn –, reprezintă una dintre zonele poate cele mai frumoase din Banat, şi nu numai.
Accesul spre interiorul pitoresc al Masivului Poiana Rusca ni-l înlesneşte în primul rând DN 68 Caransebeş – Haţeg, pe Valea Bistrei, din satul Voislova, prin Rusca Montană (circa 22 km pe şosea modernizată).
Străbătând acest traseu, vom admira mai întâi Monumentul Turismului, unic în Europa, datând din 1883 şi refăcut în 1936. În comuna Rusca Montană s-a născut şi a copilărit marele pedagog şi filosof Ştefan Velovan (1852-1932). Vom vizita apoi Biserica Romano-Catolică „Sf. Bernard” (1855-1863), ridicată de către „Eisen und Gruben” A.G. Braşov, în stil gotic, Casa Naţională „Ştefan Velovan”, prima şi cea mai veche de pe Valea Bistrei. De asemenea, putem vizita casa lui Karoly Maderspach, cel care a pus bazele industriei miniere şi metalurgice în zonă, precum şi urmele fostelor fabrici de cuie, lanţuri, unelte agricole şi armament.
Vom admira apoi minunatele cascade ale Văilor Lozna şi Pleşului, şi acel furnal despre care aminteam mai sus, care ar putea constitui un adevărat muzeu în aer liber al industriei siderurgice româneşti, după care Vârful Padeş ne va primi ospitalier.
În viitor, comuna care poartă numele Masivului îşi poate valorifica în mod avantajos darurile şi resursele naturale – aşezarea pitorească, importantele tradiţii istorice, atracţiile turistice, bogata moştenire de istorie a industriei şi experienţa acumulată în decursul celor peste 250 de ani de existenţă.
Doinel Puiu MĂRGINEANU
