Pompierii, de la apă, la… vânt


Din cauza vântului care a suflat cu putere, la sfârşitul săptămânii trecute, o parte din acoperişul de tablă al unui bloc situat pe strada Balta Sărată, din municipiul Caransebeş, s-a desprins şi a rămas atârnând de-a lungul imobilului, punând în pericol siguranţa cetăţenilor. Pompierii militari din Caransebeş au muncit mai bine de cinci ore pe acoperişul clădirii pentru a tăia bucăţile de tablă, ca să le îndepărteze şi să asigure restul din acoperiş, ne-a informat lt. Adriana Marghescu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin. Intervenţia a fost una foarte dificilă, din cauza vântului care, în rafală, depăşea 15 m/s. În afară de tabla desprinsă de pe acoperiş, pompierii militari au reuşit îndepărtarea celor aproximativ 100 de metri pătraţi de tablă fără a fi aduse alte prejudicii apartamentelor din bloc. (M. Doman)