În perioada 26-28 iulie, la sediul Detașamentului de Pompieri din Caransebeș și pe Stadionul Municipal din Parcul Teiuş, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Semenic” al judeţului Caraş-Severin organizează etapa a III-a, zonală, a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă.
Aceasta se organizează pe 9 centre de judeţe, stabilite prin Ordin al Inspectorului general, pe parcursul a trei zile consecutive, cu participarea a câte unui lot din fiecare inspectorat. La start, în județul nostru, se vor alinia echipe de pompieri militari din Caraş-Severin, Dolj, Gorj, Mehedinţi și Vâlcea, ne-a informat slt. Elena Tarla, purtător de cuvânt al ISU „Semenic” .
Probele de concurs în cadrul cărora salvatorii își vor testa performanţele sunt: Scara de fereastră, Pista cu obstacole pe 100 metri, Ştafeta 4×100 metri şi Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă, probe identice cu cele ale concursurilor sportive internaţionale ale pompierilor, organizate de Comitetul Internaţional de Prevenire şi Stingere a Incendiilor.
Câștigătorii competiției se vor califica la Faza națională a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situații de Urgență. (B. Naum)