Pompierii nu cred în ghinion


La iniţiativa Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, sub sloganul „Preveniți ghinionul – Marți 13” și având ca logo „Pisica neagră” – care, conform superstițiilor, aduce ghinion, recent, pompierii au desfăşurat o serie de acţiuni pentru diseminarea de informații preventive în domeniul situațiilor de urgență.

Pornind de la ideea că un om informat va şti să acţioneze corect şi rapid în orice situaţie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Semenic” Caraş-Severin a organizat o serie de activități, prezentând cetățenilor informații utile privind prevenirea situațiilor de urgență și reguli de comportare corectă în cazul producerii acestora. Astfel, au fost instalate puncte de informare preventivă pentru diseminarea mesajelor din campaniile de informare preventive, în zone cu afluenţă de persoane, în Reşiţa, Caransebeş, Moldova Nouă şi Oravița. De asemenea, au fost organizate acţiuni de tip Porți deschise” la sediile subunităților de intervenție, pentru familiarizarea cetățenilor cu specificul profesiei – tipuri de intervenții, tehnică de intervenție şi exerciții demonstrative.

Ei au decis, practic, că fiecare zi de marţi – 13, indiferent de luna anului, constituie o ocazie pentru a dovedi cetăţenilor că nu ziua în sine aduce ghinion, ci lipsa educației preventive este cea care poate conduce la evenimente nefericite. (B. Naum)