A treia Poartă de Fier pe care Banatul o împarte cu Haţegul Ardealului şi pe unde s-au scurs legiunile romane din Banat spre Sarmisegetuza, ca s-o cucerească, se află între Munţii Poiana Ruscăi şi ai Haţegului, care merg spre Parâng, dincolo de localitatea Băuţari, punct de despărţire a Banatului de Ardeal. Şi această Poartă de Fier este legănată pe crengile legendei istorice. Ea a fost, în trecut, la începutul aşezării romanice în Dacia, o arteră de circulaţie care a jucat un rol extrem de important. Prin ea ducea drumul spre Sarmisegetuza, unde, peste ruinele cuibului de vitejie dacă, s-a suprapus spiritul de organizare romană, dovedit în numeroasele rămăşiţe descoperite şi care astăzi formează faima muzeologiei noastre. Pe aici, în marea lor năvălire, tătarii lui Budgek, unul din strălucitorii comandanţi ai hanului Ogodai, au trecut din Ardeal în Banat, în 1241, întâlnindu-se cu grupul care venea pe la Poarta Orientală, din Oltenia. Şi tot pe aici s-au scurs, după un an, când grave evenimente petrecute în vatra lor asiatică i-au determinat să se retragă pentru totdeauna.

Prin ea trece astăzi o linie ferată care este o raritate tehnică, în sensul că, în afară de şinele obişnuite de pe margine, a fost nevoie, din cauza pantei, să se facă şi o şină mediană, nu la fel ca cele mărginaşe, ci dinţată, pentru ca roțile locomotivei să nu alunece, ci să poată înainta treptat, trecând din dinte în dinte. Prin acele locuri de rar pitoresc, trenul mai mult se leagănă decât aleargă. Mersul lui e atât de lin şi încet, încât călătorul se poate da jos din mers, ca să culeagă un buchet de brânduşi şi viorele, şi-apoi, mergând la pas, să se poată urca din nou în vagon. Nu-i poate fi frică niciodată că are să piardă trenul.

Şi în aceste locuri, mâna Creatorului a risipit, din dărnicia sa, comori de frumseţi luminoase. Nici ele nu sunt îndeajuns de cunoscute. O călătorie, mai ales cu maşina ori cu trenul acesta, un fel de minune a tehnicii moderne, prilejuieşte o darnică risipă de destindere sufletească şi o mare doză de spontaneitate. Acestea sunt Porţile de Fier ale Banatului, dintre care una, cea Orientală, îi aparţine în întregime şi prin rolul pe care veacurile trecute i l-au încredinţat, și stă ca o piatră de temelie la prestigiul de civilizaţie şi progres al Banatului.

SURSA: Dumitru Imbrescu, „Porţile de Fier ale Banatului”, în „Revista Banatului”, Anul X, nr. 4-6, Timişoara, 1944, p. 9-10.

Romulus FRÎNCU