Ieşit din Ţara Făgetului – oază de spiritualitate cu creştinii de sub cer şi drepţii de pe pământ, care zădărnicesc duhurile rele să acţioneze asupra neamului… De aici au răsărit ca florile oameni de ştiinţă şi de cultură care au mucenicit pentru limbă şi românism. Una din aceste personalităţi este şi distinsul dascăl, cu viaţă de apostolat – Gheorghe Iosifoni, care a învăţat aici că Limba română, ,,acel fagure de miere”, „este patria mea”, şi de aceea a ales să fie profesor de Limba română, pentru a-i învăţa pe copii tainele slovelor şi ale limbii. Măreaţă potriveală ieşită din rânduielile lui Dumnezeu! Ele vin din străfundurile noastre unanime, din plămada nealterată a sufletului românesc, din brazda sfinţită prin truda milenară a strămoşilor. Domnul profesor Gheorghe Iosifoni se trage din părinţi creştini vestiţi, şi, învăţând din tinereţe buna-cuviinţă, a devenit un purtător de lumină din lumina înaintaşilor, luminând pe toţi cei din jur, vindecând şi mântuind sufletele lor.

După absolvirea Facultăţii de Limba Română de la Universitatea din Timişoara, ajunge profesor în localitatea Dognecea. Sacralitatea locurilor şi floarea tinereţii sale creează o personalitate ca rezonanţă a ordinii Divine, împletită cu cea a tradiţiei şi istoriei naţionale. De acum, dascălul Gheorghe Iosifoni, înavuţit de cucernicie şi înţelepciune, va da necontenit pildă de mare destoinicie oamenilor. Ajuns om al şcolii prin vocaţie şi didactică eficienţă, a pregătit generaţii de cetăţeni oneşti şi iubitori de adevăr, care apreciază munca şi rosturile ei ca valori supreme ale existenţei. A căutat să facă din elevi oameni mai buni, mai înţelegători, mai deschişi la suferinţele celor din jur, umplându-le sufletul de iubire şi bucurii.

Prin felul său de a fi, întotdeauna deschis, de o sinceritate nedisimultă, face să fie îndrăgit de cei cu care lucreză, de colegi, de elevi şi de părinţi. Domnia-sa nu privea elevii ca pe o marfă, ci ca pe ,,Măria-Sa Omul, fiul lui Dumnezeu”, tratându-i cu delicateţe şi respect. Om de suflet şi om de nădejde, cuget limpede şi generos, pe cât de modest pe atât de hotărât în judecăţile sale, este numit director la Casa de Copii Reşiţa. Prin muncă asiduă, dragoste, voinţă, precum şi prin ideile sale novatoare despre şcoală, a contribuit la ridicarea prestigiului dascălului şi al şcolii cărăşene – acestea devenind unităţi de elită ale învăţământului românesc. Calitatea de dascăl, de conducător de instituţii, probată în fruntea şcolilor prin care a trecut, şi cea de om l-au propulsat spre Inspectoratul Şcolar al judeţului Caraş-Severin, trecând prin mai multe funcţii, până la cea de Inspector şcolar managementul resurselor umane şi învăţământ special. În această calitate, harul său, împletit cu dăruire, perseverenţă, integritate şi curaj, a făcut minuni, punând o piatră importantă la temelia Şcolii româneşti. Astfel, a devenit un aristocrat al vieţii sociale, politice, culturale şi şcolare, el fiind un uluitor model de conducător, de o calitate excepţională pentru generaţiile de azi şi de mâine aflate în căutarea unui sens existenţial, un mentor în învăţământul cărăşean. La el, ideea de morală este sa învăţăm să fim recunoscători faţă de cei care ne-au format. Este omul corect, cu mare cinste sufletească, cu incapacitatea de a înşela sau a minţi. Blând, voios, drept cu toată lumea, ştie să iubească oamenii din jur, dar are un cult şi pentru strămoşi. Nu acceptă politica făcută de oameni fără frică de Dumnezeu şi fără ruşine faţă de semeni. Nu aprobă gloria mediocrităţii, cum se întâmplă azi. E opusul omului rău, hrăpăreţ, gata oricând de gâlceavă, pus pe căpătuială. Pentru el, omul este o taină, nu o marfă. Domnia-sa crede că răsplata nu mai trebuie să fie câştigul, ci bucuria că ai pus o cărămidă la înflorirea comunităţii, şi că ,,un om bun nu-i acela care face bine, ci acela care se bucură că face bine”, cum spunea Nicolae Iorga.

Înzestrat cu darul de comunicare astral, suflet generos, calm şi răbdător, fără Ascunzişuri, are un acut simţ al prieteniei. Apreciază prietenia adevărată, bazată pe respect şi iubire, nu pe interese. Sunt cunoscute prieteniile domnului inspector cu regretatul profesor Otta Verindeanu, ori cu profesor inginer Ovidiu Orza şi alţii. Gustul său pentru frumos, cultura, stilul de viaţă şi nobleţea gândirii asupra rosturilor lumii pământene m-au atras spre Domnia-sa. Prezenţa sa creează o atmosferă de necrezută sacralitate, o imagine de început de lume, emană în jur energie şi bunătate, fiind, fără îndoială, o mare personalitate. Este un om care ştie să şi asculte, nu numai să vorbească, un om care respiră acelaşi aer ca toţi oamenii. Prezenţa lui dă culoare, însufleţeşte, impune respect şi iubire, pentru a face vorbele în rază de lumină şi cântec.

Profesorul, inspectorul Gheorghe Iosifoni trăieşte printre noi prin faptele sale, rămânând pentru noi o personalitate bine conturată în analele Şcolii româneşti, iar numele său, peste care nu se va putea trece uşor, va dăinui peste vremuri. Stăpân pe profesia sa, cu un talent viguros, care nu se sfieşte să afirme că dreptatea este de partea celui care munceşte, citeşte, pregăteşte fiecare lecţie, faţă de care nu îşi ascunde cuvintele de iubire, respect şi preţuire.

Fiinţa noastră nu are ,,destule” urechi să audă şi nici ,,destui” ochi să vadă frumuseţea lăuntrică a acestui om, bogat în cultură şi luminat de inteligenţă şi, mai presus de orice, pătruns până în adânc de iubirea pentru oameni. Noi, almăjenii, îl privim cu stimă şi respect, pentru că preaplinul calităţilor sale se revarsă benefic asupra tuturor. Emană bunătate şi înţelegere, înţelepciune şi blândeţe, ştie să fie om şi să fie bun, aduce în jurul lui pace, linişte, bucurie şi lumină. Prin tot ce a făcut, este o lecţie de viaţă şi de istorie pentru tinerele generaţii de dascăli. De aceea, îi urăm domnului profesor inspector să trăiască mulţi şi fericiţi ani, să rămână cu aceeaşi vigoare şi prospeţime a capacităţii de muncă, şi cu aceeaşi patimă pentru slujirea celor mulţi.

Prof. Pavel PANDURU