Postul, un exerciţiu spiritual pentru om



Postul este, din punct de vedere religios, o rânduială disciplinară prin care Biserica îndrumă viața credincioșilor săi pe căile trăirii creștine, ale virtuții și cinstirii de Dumnezeu. Postul, înțeles ca abținerea totală sau parțială de la anumite alimente, pe timp mai scurt sau mai îndelungat, este o practică existentă de la începutul lumii.
Prin post înțelegem înfrânarea de la mâncare, de la toate gândurile și dorințele rele și de la toate lucrurile lumești. Astfel, creștinul se poate apropia mai lesne de Dumnezeu, rugându-se cu mai multă ușurință, supunându-și trupul sufletului, adică o oprire a trupului de la pornirile și poftele pătimașe care vatămă sufletul și care de cele mai multe ori strică relația omului cu Dumnezeu. Iată ce spune Sf. Ioan Gură de Aur despre rostul postului: ,,Dacă ne-am rândui viața noastră cu minte trează, dacă am întrebuința tot răgazul vieții noastre cu cele duhovnicești și am mânca atâta doar ca să împlinim nevoia numai și am cheltui toată viața noastră în fapte bune, nici n-am mai avea nevoie de ajutorul pe care ni-l dă postul. Dar pentru că firea omenească este trândavă și se îndreaptă mai degrabă spre tihnă și plăceri, de aceea Stăpânul Cel iubitor de oameni, ca un tată iubitor, a izvodit leacul postului, ca să ne desprindă și de plăceri și să ne și ducă de la grijile lumești la lucrarea celor duhovnicești”.
Postul fiind înfrânare de la poftele trupești și de la păcate, fiind și un exercițiu de întărire a voinței, se încadrează în marea familie a faptelor bune, necesare mântuirii, alături de credință. Dar în același timp postul este și un act de cult, adică o faptă de cinstire a lui Dumnezeu, în sensul că renunțăm de bunăvoie la ceva care ne este îngăduit, din dragoste și respect față de Dumnezeu. Dumnezeu, de-a lungul timpului, a arătat omenirii o dragoste nețărmurită, or, la dragoste trebuie să răspunzi cu dragoste. O formă de a răspunde dragostei lui Dumnezeu este postul, de dragul lui Dumnezeu înfrânându-ne de la plăcerile vieții, convinși fiind că, în schimbul celor de la care ne înfrânăm, primim de la Dumnezeu, Care nu poate să nu răsplătească, ceva mai de preț, primim Viața cea adevărată, primim Însuși Trupul și Sângele Său.
Apoi, postul este o formă de exprimare a pocăinței noastre înaintea lui Dumnezeu. Dacă L-am supărat pe Dumnezeu prin faptele noastre rele – mustrările de conștiință confirmând săvârșirea păcatului –, atunci un mijloc simplu de împăcare cu Dumnezeu este postul, care, însoțit de rugăciune, de mărturisirea păcatelor, de smerenie și alte fapte bune, ne aduce ușurare sufletului și iertare păcatelor. Mărturie stau locuitorii cetății Ninive, ale căror fărădelegi ajunseseră până la Dumnezeu. Aflând de la profetul Iona că ,,Patruzeci de zile mai sunt și Ninive va fi distrusă” (Iona 3,4), împăratul cetății poruncește ca toată lumea să postească și să se roage lui Dumnezeu să-i ierte și să-i mai lase cu zile. ,,Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăință, că s-au întors din căile lor cele rele. Și i-a părut rău Domnului de prezicerile de rău pe care le făcuse…” (Iona 3,10).
Orice bun creștin se obligă la dovedirea vredniciei purtării numelui lui Hristos, prin străduința săvârșirii a cât mai multe fapte bune, izvorâte din credința lui în Dumnezeu. Se înțelege, în mod indirect, că postul ca faptă bună este obligatoriu pentru un creștin, căci postind își dovedește credința și dragostea față de Dumnezeu. Mai mult decât atât, Sfântul Vasile Cel Mare spune că postul este cea mai veche poruncă dată de Dumnezeu omului, pe când era în rai: ,,Din toți pomii raiului poți să mănânci, dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit” (Facere 2,16-17).
Oprirea de a mânca din pomul cunoștinței binelui și răului n-a fost o simplă poruncă prohibitivă, ci ea a însemnat primul post instituit de Dumnezeu, în creație, ca exercițiu spiritual pentru om, de ascultare a poruncii Lui, pe de o parte, și cinstirea Sa, prin respectul pe care trebuia să-l arate față de cuvântul Său, pe de altă parte.
Pr. Virgil-Constantin VOINEA