Povestea cu autostrăzi merge mai departe…


Povestea unei autostrăzi care să tranziteze judeţul nostru este veche, şi ea a circulat în tot felul de variante. Conform uneia dintre ele, spusă la începutul acestui an, Guvernul avea în plan o asemenea arteră rutieră care să meargă prin sud, prin Craiova, să treacă prin Mehedinţi şi Caraș-Severin, pentru a se opri la Timișoara. Mai nou, actualul vicepremier, Viorel Ștefan, a prezentat un proiect al șoselei de mare viteză care, pe lângă plusul pe care l-ar aduce în dezvoltarea investițiilor, ar contribui foarte mult și la dezvoltarea turismului în  zonele turistice şi balneare din sud-vestul României.

Guvernul dorește să implementeze autostrăzi în parteneriat public privat, urmând să ne concentrăm pe zonele care suferă de lipsa de autostrăzi. Autostrada Sudului, în lungime de 550 km, are un potențial economic uriaș. Este un proiect important pentru foarte mulți investitori care deja au investiții mari în zonă, dar printre altele va asigura și accesul facil în stațiunile balneare din sud-vestul țării. Va asigura legătura cu Serbia, Bulgaria și cu Coridorul IV pan-european, la Lugoj”, a spus recent Viorel Ștefan.

Astfel, Autostrada A 6, numită şi a Sudului, ar porni de la Lugoj, din Autostrada A1, spre Caransebeş, Băile Herculane, Orșova, Drobeta-Turnu Severin, Craiova și Calafat, acolo unde va trece Dunărea spre Bulgaria, pe podul Calafat-Vidin, realizarea ei fiind estimată să dureze cinci ani.

Bogdan NAUM