Doi caransebeşeni, cu bicicletele, pe urmele lui… Noe!
Aula ,,1 Decembrie 1918” a Primăriei Caransebeş a găzduit recent o întâlnire între conducerea administrativă a municipiului şi cei doi membri ai Clubului Montan, care s-au întors din Turcia, acolo unde au reuşit să escaladeze, în premieră mondială, Vârful Ararat, înalt de 5.165 de metri, pe biciclete. Expediţia lui Dan Melinte şi Şerban Corneanu a durat două săptămâni şi s-a desfăşurat în condiţii meteorologice vitrege, cu zăpadă, cu vânt care a bătut cu peste 100 de kilometri pe oră şi cu temperaturi de -10 grade. Cei doi sportivi au plecat spre Muntele Biblic Ararat după ce, în prealabil, au escaladat, tot pe biciclete, Muntele Sacru al dacilor, Vârful Gugu. (L. Dinu, S. Berger)
Doi membri ai Clubului Montan din Caransebeş, Dan Melinte şi Şerban Corneanu, au reuşit să cucerească, pe biciclete, Muntele Ararat, din Turcia, care are o înălţime de 5.165 de metri. Performanţa lor este una deosebit de valoroasă, întrucât cei doi caransebeşeni sunt primii români care au reuşit acest lucru.
La întoarcere, conducerea administrativă a urbei de pe Timiş şi Sebeş a ţinut să-i felicite şi să le mulţumească celor doi sportivi pentru performanţa lor. Edilul-şef Marcel Vela a primit din partea temerarilor exploratori un tablou reprezentând Muntele Ararat, cadou oferit de Primăria oraşului Bayazid, localitate aflată la poalele masivului vulcanic.
,,Eu, fiind liberal de formaţie, iar liberalismul în sine, ca doctrină, ca idei, încurajează atât individul, cât şi iniţiativa, e firesc să-i sprijin pe cei care vor să creeze ceva, să se implice… O iniţiativă, fie că e în domeniul economic, fie că este în domeniul cultural sau sportiv, din partea mea are tot suportul. Poate de aceea caransebeşenii au reuşit să ajungă şi la Polul Sud şi la Polul Nord, de aceea s-a ajuns ca în Caransebeş să vină investitori şi nu la Reşiţa, de aceea am ajuns să vedem o situaţie care părea puţin probabilă cândva, aceea că reşiţenii fac naveta la Caransebeş ca să lucreze. Faptul că noi, şi nu alţii, facem expediţii la Polul Nord sau la Polul Sud, pe Himalaya sau pe Ararat, face cinste Caransebeşului, nu neapărat Primăriei sau primarului. Caransebeşul este un oraş milenar, are o tradiţie culturală, este o cetate cunoscută şi respectată în zona geografică a Banatului, dar şi dincolo de graniţe. Meritul este al vostru, iar noi, din umbră, ca administraţie locală, ca primar, ca şi consilieri, trebuie să vă susţinem. Faptul că voi sunteţi ambasadorii Caransebeşului, evident, aduce un capital de imagine oraşului, pentru că se vorbeşte de acest municipiu, lumea află că există o asemenea localitate undeva în vestul ţării, undeva în România, undeva în Europa, iar acest Caransebeş are oameni de valoare. Doi dintre aceştia sunt prietenii noştri care s-au întors de pe Ararat, pe care eu îi consider nişte eroi, pentru că şi-au riscat viaţa, puteau să nu mai fie printre noi, fiindcă, pornind de la o idee frumoasă, în orice moment era posibil să se petreacă o dramă”, a spus primarul municipiului, Ion-Marcel Vela.
Escaladarea pe biciclete a Vârfului Ararat s-a derulat pe parcursul a două două săptămâni, reuşita având loc în condiţii meteorologice vitrege. ,,Expediţia a fost mult mai grea decât ne-am imaginat, şi asta din cauza zăpezii, care începea de undeva de la 3.500 de metri, când noi ne aşteptam să dăm de ea abia la 4.500 de metri, din cauza pantelor foarte abrupte ale gheţarului, precum şi a problemelor pe care ni le-a creat ghidul, care a vrut să ne refuze, spunând că nu e posibilă ascensiunea, cu bicicleta, pe acest vârf. Necazuri ne-a făcut şi vântul, care a bătut cu 100 de kilometri pe oră, ca şi temepratura de -10 grade Celsius. În plus, în zona vârfului existau şi o serie de cravase, astfel că, din zece persoane care au încercat să cucerească obiectivul în ziua aceea, doar cinci au reuşit, trei dintre ele fără ghizi. Vârful este deosebit de periculos, ni s-a spus că numai în această lună (iunie – n.a.) cinci persoane şi-au pierdut viaţa, din cauză că nu au avut echipament adecvat pentru gheţar”, au povestit cei doi alpinişti.
La rândul lui, Cornel Galescu, prezent la festivitatea găzduită de Aula ,,1 Decembrie 1918” a Primăriei, a spus: ,,În calitate de preşedinte al Clubului Montan Caransebeş şi de prieten apropiat al celor doi, de camarad, având experienţe comune în zona Munţilor Ţarcu, aş vrea să-i felicit din suflet pentru ce au făcut. Sunt, poate, cel mai în măsură să înţeleg cu adevărat efortul pe care ei l-au făcut acolo, la 5.000 de metri, unde este greu să şi respiri, darămite să mai şi cari o bicicletă în spate, şi să urci pe gheţar, şi mai ales pe un vânt de 100 de kilometri pe oră, aşa că înţeleg perfect de ce voinţă au trebuit să dea dovadă ca să poată să pună piciorul sus, în vârf. Faptul că ei au avut puterea să urmeze acest proiect până la capăt, până pe vârf, la 5.165 de metri, este cât se poate de lăudabil, cum la fel de meritorie este dovada de înţelepciune pe care au demonstrat-o, ştiut fiind faptul că un munte este cucerit atunci când ajungi, coborând, la poalele lui, şi nu când te afli sus, în vârful lui. În numele Clubului Montan, îi felicit încă o dată, şi vreau să mai spun că reuşita lor continuă un şir de performanţe realizate peste hotare: Statele Unite, Aconcagua, Himalaya sau Polul Nord. Tot ce ne dorim noi, cei de la Club, este să fim înţeleşi şi sprijiniţi în continuare, aşa cum s-a întâmplat şi până acum, de către Primăria Caransebeş. Prin ceea ce au făcut cei doi, s-a înregistrat o dublă premieră mondială semnată de caransebeşeni. În 1993, când am participat, împreună cu un alt alpinist, George Popa, la o expediţie în Munţii Kachkar, am reuşit să urcăm un vârf de 3.137 de metri, în premieră mondială, iar astăzi acesta poartă numele de ,,Turnul Românilor”, fiind probabil singura denumire românească din acea zonă foarte apropiată de Ararat. Iată că azi, acea premieră mondială este completată de o altă premieră mondială – escaladarea, pe biciclete, a Vârfului Ararat, ambele avându-şi obârşia, dacă vreţi, pe Stadionul CFR din Caransebeş, acolo unde ne-am întâlnit şi ne-am antrenat.”
Muntele Ararat are două vărfuri – „Araratul Mare” şi „Araratul Mic” –, masivul fiind de fapt un vulcan stins, situat pe Podişul Anatoliei în Turcia, în apropiere de graniţa cu Armenia şi Iran. Acest masiv vulcanic este considerat locul biblic unde în timpul Potopului ar fi ajuns Arca lui Noe.
De menţionat şi faptul că expediţia lui Dan Melinte şi Şerban Corneanu, sponsorizată de Primăria şi Consiliul Local Caransebeş, a avut un mesaj spiritual, cei doi sportivi participând pentru început la o expediţie cu biciclete spre Vârful Gugu, cunoscut ca Muntele Sfânt al dacilor, pentru a lua sfârşit pe culmile celuilalt munte sacru, Ararat, din Turcia.
Liviu DINU
Sonia BERGER