Prezent în Caraş-Severin, Marcel Vela a promis despăgubiri în urma inundaţiilor



Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, şi subsecretarul de stat în MAI, Dan Stan, însoţiţi de prefectul Cristian Gâfu, au efectuat vineri, 19 iunie, o vizită în localitatea Măgura, aparţinătoare comunei Zăvoi.
Marcel Vela a precizat că a venit în Caraş-Severin deoarece în acest moment este judeţul cel mai afectat de fenomenele meteorologice şi hidrologice extreme din ultimele zile.
Ministrul a subliniat necesitatea unor analize riguroase ale tuturor situaţiilor din teren şi demararea de proiecte pentru îndiguirea cursurilor de apă care prezintă un grad de risc pentru producerea de inundaţii şi viituri. Marcel Vela a explicat reprezentanţilor unităţilor administrativ-teritoriale prezenţi la întâlnire că pentru asemenea proiecte vor fi disponibili atât bani de la Guvern, cât şi de la Uniunea Europeană, şi i-a îndemnat pe aceştia să le întocmească şi să le depună la instituţiile abilitate să finanţeze asemenea proiecte, am fost informaţi de Biroul de presă al Instituţiei Prefectului.
De asemenea, s-a stabilit că este nevoie de o analiză a tuturor construcţiilor hidrologice din judeţ, pentru a fi identificate cauzele extinderii viiturilor şi inundaţiilor faţă de situaţiile cu care ne-am confruntat în trecut.
În urma discuţiilor purtate cu prefectul judeţului şi cu reprezentanţii structurilor de intervenţie, precum şi cu reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale prezenţi la Măgura, Marcel Vela a anunţat că vor urma evaluări ale pagubelor, în urma cărora Guvernul va acorda despăgubiri.
Mădălina DOMAN