În prezentarea unor aspecte privind starea de spirit şi situaţia economică a populaţiei din perioada septembrie 1944-iunie 1946, nu poate să lipsească un fenomen neplăcut, cel al jafurilor ostaşilor sovietici, petrecute atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte.

Ordinele pe care autorităţile centrale le emiteau şi care erau comunicate şi comandamentelor sovietice spre aplicare au fost în permanenţă încălcate.

Un asemenea ordin a emis Prefectura judeţului Severin în 20 septembrie 1944, prin care solicita autorităţilor din judeţ să protesteze atunci când soldaţii sovietici ridicau bunuri, cerând ca acestea să fie înapoiate proprietarilor sau să afle din ce unitate proveneau făptaşii.

Trupele sovietice din oraş s-au comportat permanent ca trupe de ocupaţie, creând în rândul locuitorilor o stare de spirit îngrijorătoare, şi chiar revoltătoare. Mai trebuie subliniat faptul că bugetul oraşului se diminua în permanenţă, datorită solicitărilor exagerate ale ocupantului sovietic. Perioada aceasta este cea mai săracă din punct de vedere edilitar-gospodăresc şi nu se poate compara cu cea a anilor 1941-1944, când s-au înregistrat unele realizări.

Cele afirmate mai sus privind jafurile Armatei sovietice se regăsesc într-un voluminos dosar păstrat în arhiva Primăriei oraşului Caransebeş, şi din el vom extrage în continuare informaţii preţioase pe acest subiect.

În zilele de 13-14 septembrie 1944 s-au semnalat primele jafuri ale Armatei sovietice din case, magazine, măcelării şi sălaşele apropiate de oraş. Au fost însuşite căruţe, cai, oi, alimente ş.a.

În 15 septembrie au furat un autobuz particular aparţinând lui Alexandru Traicu, în valoare de 1.325.000 de lei. Fabrica de marmeladă a lui Dimitrie Cârpan a fost devastată în 21 septembrie 1944, chiar de către Unitatea sovietică cartiruită în incinta ei. În 26 septembrie 1944 au furat de la sălaşul lui Dimitrie Armion o importantă sumă de bani şi 9 porci.

Pentru un spital sovietic s-au ridicat cu forţa, contra unui bon de mână, din internatul Liceului „Traian Doda”, paturi de fier, noptiere şi alte bunuri.

În 29 septembrie 1944 a fost devastată vila din Teiuş a pensionarei Anca Mihai, din care au sustras obiecte de îmbrăcăminte.

În 30 septembrie 1944 au devastat grădina de zarzavat a Penitenciarului Caransebeş, de unde şi-au însuşit 3,2 tone de legume şi porumb.

La începutul lunii octombrie 1944, din ferma Şcolii normale de învăţători, îngrijită chiar de către elevi, Armata sovietică a luat 4 tone de fân de trifoi, 3 tone de roşii, 300 kg de cartofi şi 300 kg de fructe, iar pentru Spitalul sovietic Nr. 52.044 s-au luat 4 tone de paie şi 180 kg de varză.

Dintr-un proces-verbal întocmit la Fabrica de bere din oraş, aflată în proprietatea Fabricii de bere „Timişoreana” din Timişoara, rezultă că între 13-30 septembrie 1944 ostaşii sovietici au făcut pagube în valoare de 2.018.868 de lei.

Peste doar câteva zile, în 11 octombrie 1944, s-a întocmit un alt proces-verbal, în care sunt înregistrate distrugerile şi pagubele de la internatul Academiei teologice, transformat în Spital al Unităţii Militare Sovietice Nr. 5202. Pagubele au fost estimate la 463.000 de lei.

În 12 octombrie 1944, Garnizoana română din oraş, neputincioasă în faţa numărului mare de ostaşi sovietici care săvârşeau furturi şi jafuri, a informat Primăria că militari sovietici au luat în mod abuziv autoturismul personal al colonelului Gheorghe Mihai din Regimentul 96 Infanterie.

Comportamentul brutal şi inexplicabil al trupelor sovietice din oraş a continuat şi în ultimele două luni ale anului 1944, dar şi în anul următor. Dintre multele fapte sesizate, redăm în continuare câteva.

În 11 ianuarie 1945, de la ceasornicarul Ernest Schwimer, un soldat rus a furat 57 de ceasuri, în valoare de 1.004.000 lei, care se aflau în atelierul acestuia pentru a fi reparate. Câteva ceasuri erau din aur.

Păgubiţii din oraş s-au adresat neputincioşi Primăriei, care, pusă şi aceasta în situaţia de a nu putea să ia vreo măsură, a întocmit câteva situaţii, care redau amploarea jafurilor săvârşite de către Armata sovietică.

Între 13 septembrie şi 31 decembrie 1944, fuseseră luate de la locuitori bunuri în valoare de 82.359.468 de lei, fără nicio plată.

În 24 martie 1945, Primăria a întocmit o nouă situaţie, din care rezultă valoarea bunurilor luate fără forme de despăgubire. Printre bunurile însuşite se aflau: 7 autoturisme în valoare de 6.892.000 de lei; un autobuz în valoare de 1,5 milioane de lei; bijuterii şi ceasuri în valoare de 2.570.500 de lei; băuturi în valoare de 2.139.507 lei; cai în valoare de 2.124.000 de lei; obiecte mecanice în valoare de 3.048.050 de lei ş.a.

Valoarea totală se ridica la 34.743.168 de lei.

La Fabrica de marmeladă a lui Dimitrie Cârpan, în luna septembrie 1945, pagubele erau evaluate la 662.000 de lei.

În octombrie 1945 se întocmeşte un tabel nominal cuprinzând 71 de proprietari de la care s-au preluat bunuri în acelaşi mod. Printre bunurile însuşite se aflau automobilul medicului Mihai Gurzău, căruţe, trăsuri, lemne de foc şi de construcţie ş.a., în valoare de 15.319.860 de lei.

Având în vedere şi frica unora dintre proprietari de a-şi declara pagubele, greu am putea să stabilim valoarea reală a acestora. Fenomenul sustragerilor sub această formă poate fi justificat şi prin amplasarea unui Comandament sovietic în staţia CFR din oraş, cel care decidea totul în materie de transport feroviar, atât spre front, cât şi spre porturile din Galaţi şi Constanţa.

Fără niciun rezultat concret, Primăria oraşului Caransebeş a sesizat şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Caransebeş despre consumul excesiv de alcool al soldaţilor sovietici în cârciumi şi restaurante, urmat de distrugeri şi ocuparea abuzivă a locuinţelor unor cetăţeni.

În luna mai 1946, se afla depozitată în oraş o cantitate de 133 de tone de zahăr, produsă de o fabrică din Bălţi şi alta din Bucovina. Aceasta trebuia distribuită populaţiei, însă a fost considerată captură de război şi preluată de o unitate militară aparţinând Frontului II Ucrainean.

Sintetizând aceste fapte petrecute în oraşul Caransebeş între 13 septembrie 1944-mai 1946, afirmăm fără a greşi că populaţia oraşului a fost împinsă într-o stare de sărăcie necunoscută până atunci, care prevestea alte forme de îngenunchiere a poporului român căzut sub ocupaţia sovietică.

Cu resemnare şi îngrijorare, faptele erau doar consemnate. Fărâma de speranţă că în România democraţia nu va fi sugrumată nu murise încă în vara anului 1946. Dar va muri în luna noiembrie a aceluiaşi an.

Constantin BRĂTESCU