Primăria Bucoşniţa – cu datoriile la zero şi cu planuri de viitor


De curând, administraţia locală a comunei Bucoşniţa a reuşit să finalizeze lucrările la o serie de obiective finanţate prin Măsura 322 – „Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale”. Este vorba – după cum ne-a spus primarul localităţii, Vichente Suru – despre reabilitarea sediului Primăriei, asfaltarea a 3 kilometri de drumuri comunale şi amenajarea de rigole, introducerea canalizării şi o Staţie de epurare la Vălişoara, de care beneficiază 900 de persoane, Centrul de zi pentru persoane vârstnice şi dotarea Căminului Cultural din Petroşniţa. Valoarea proiectului a fost de 2,5 milioane de euro, iar lucrările au demarat la începutul anului 2011.

Noua Primărie, care va fi inaugurată în curând, este amplasată în centrul comunei, în imobilul vechii Primării, care a fost abandonat în anul 2001, din cauza vechimii, de atunci administraţia locală desfăşurându-şi activitatea într-o clădire improprie, unde, pe timpul regimului comunist, se intenţiona să se dea în folosinţă o brutărie.

Pe lângă Primărie şi Consiliul Local, în imobilul proaspăt renovat vor funcţiona, din luna septembrie, şi Şcoala cu clasele I-IV şi Grădiniţa, aici existând trei săli de clasă, cancelaria, o sală dotată cu calculatoare, o bibliotecă şi un grup sanitar. În şcoală vor învăţa 25 de copii, de instruirea lor ocupându-se doi învăţători şi o educatoare. „De fapt, şcoala s-a mutat deja, încă de acum două luni, în clădirea nouă, ne-a spus Vichente Suru. Am urgentat acest lucru, deoarece, câteva luni, în ultimul trimestru, până s-au finalizat lucrările aici, copiii au învăţat la Căminul Cultural, iar mutarea lor a fost o prioritate pentru noi”.

În ceea ce priveşte Primăria, a mai spus edilul, în momentul de faţă ea mai trebuie dotată cu mobilier, iar acest lucru este mai dificil de realizat, din cauza datoriilor de 1 milion de lei (10 miliarde de lei vechi), rămase de la lucrările de canalizare efectuate în anul 2010, pentru Bucoşniţa, Petroşniţa şi Staţia de epurare. Atunci, a fost necesat un împrumut de 400.000 de lei, pentru achitarea datoriei pe care administraţia locală o avea la „Hidroconstrucţia”. „În plus, a mai spus Vichente Suru, deoarece pe Măsura 322 nu era eligibilă întreaga sumă, Primăria a mai încheiat un contract de 680.000 de lei, efort financiar pe care a trebuit să-l suportăm integral, dar acum am reuşit să achităm totul. Suntem cu datoriile la zero”.

În perspectivă, ne-a mai spus primarul comunei Bucoşniţa, administraţia locală are depuse la Ministerul Dezvoltării proiecte privind introducerea canalizării în satul Goleţ şi reabilitarea a încă 3,5 km de drumuri comunale şi străzi în Goleţ şi Vălişoara, în valoare de aproximativ 1 milion de euro fiecare. „Dacă proiectele nu vor fi aprobate spre finanţare de către Guvern, nu ne vom da bătuţi, le vom depune la anul, pentru finanţare din fonduri europene”, a mai spus Vichene Suru.

Bogdan NAUM