Primăria Caransebeş a organizat miercuri, 3 martie, o acţiune de ecologizare a Parcului Teiuş şi de curăţare a malurilor râului Timiş, la care au participat mai mulţi angajaţi ai instituţiei, dar şi voluntari care au aflat despre ea de pe reţelele de socializare.
„Cred că este un moment absolut firesc, este începutul lunii martie, începutul primăverii, vremea ne permite, vedem că s-a lucrat, se lucrează şi se va lucra intens zilele acestea în Parcul Teiuş, pentru a-l prezenta altfel decât în anii trecuţi. Avem suportul Serviciului Public de Întreţinere şi Reabilitare, avem suportul Transal-ului, am coalizat toate forţele Primăriei, inclusiv angajaţi ai acesteia care s-au oferit voluntar să participe la această acţiune. Vom ecologiza, vom toaleta, vom vopsi pomii şi, în paralel, cei care se pricep, care sunt profesionişti, vor repara, dacă nu au reparat încă, locurile de joacă, şi vom amenaja corespunzător spaţiile verzi şi spaţiile de joacă din parc”, a spus primarul Felix Borcean.
Crengile tăiate de angajaţii Serviciului Public de Întreţinere şi Reabilitare urmează să fie tocate cu un utilaj achiziţionat recent, aşa cum s-a întâmplat şi pe străzile pe care s-a efectuat deja toaletarea copacilor, acestea fiind transformate în talaş, care poate fi folosit în diferite scopuri, inclusiv decorativ, în anumite zone, pentru jardiniere.
Cu această ocazie, edilul municipiului a abordat şi situaţia statuilor din lemn, din Parcul Teiuş, unele aflate într-o stare precară. „Aici este o problemă mai delicată, statuile având, într-adevăr, nevoie de o intervenţie. Pe de altă parte, aceste statui din lemn au o durată de viaţă relativ scurtă, şi pot fi păstrate într-un stadiu acceptabil doar cu ajutorul unor specialişti care se pricep la conservarea lor. Cred însă că, în curând, ele nu vor mai face parte din peisajul Parcului Teiuş. Vom lua totuşi legătura cu cineva care se pricepe, sau chiar cu unii dintre cei care le-au realizat, să vedem care ar fi soluţia pentru menţinerea lor măcar încă câţiva ani”, a mai spus Felix Borcean.
Bianca METEŞ