Primăria Caransebeş „organizează” majorate


Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei oraşului de pe malurile Timişului şi Sebeşului a găzduit joi, 20 septembrie, festivitatea de înmânare a Diplomelor de „Cetăţean al municipiului Caransebeş” celor 77 de tineri care au împlinit vârsta majoratului în cursul trimestrului al treilea al acestui an. Pe lângă sărbătoriţi, din partea administraţiei locale, la eveniment au participat primarul Felix Borcean şi Marius Frăţilă, şeful Serviciului Public Comunitar Local de Evidenţă a Persoanelor.

În primul rând, vreau să vă felicit pentru împlinirea acestei frumoase vârste, tocmai în aceste zile care coincid cu începerea şcolii. Întotdeauna, aceste festivităţi sunt foarte plăcute pentru mine, fiindcă mă întorc, măcar pentru câteva momente, în mediul şcolar din care provin, mă bucur când vă văd tineri şi vă doresc să valorificaţi această perioadă şi s-o păstraţi undeva în sufletul vostru ca fiind cea mai frumoasă pe care o traversaţi, şi să vă bucuraţi din plin de ea”, le-a spus Felix Borcean tinerilor prezenţi la festivitate.

După ce au ciocnit o cupă de şampanie cu reprezentanţii administraţiei locale prezenţi în sală, tinerii s-au fotografiat şi au dialogat cu edilul municipiului pe diverse teme.

Bianca METEŞ