Sâmbătă, 17 septembrie, Stadionul Municipal din Parcul Teiuş a găzduit un meci inedit, între „Gugulanii” Caransebeş şi echipa din Leutkirch im Allgäu, aceasta fiind partida retur a întâlnirii care a avut loc anul trecut, în deplasare, jocul din Landul Baden-Württemberg încheindu-se cu scorul de 3-3. Meciul de atunci a fost intermediat de un cetăţean român, iar la invitaţia de acum au răspuns – făcând parte din echipa oaspete – oameni de afaceri şi consilieri locali din oraşul german.
În debutul partidei, „căpitanul” gazdelor, primarul Felix Borcean, a făcut schimb de cadouri cu omologul său din echipa oaspete, edilul dăruindu-i acestuia un album cu sculpturile monumentale din Caransebeş, o icoană realizată de cunoscutul caricaturist Ştefan Popa Popa’s, o hartă a municipiului şi câteva CD-uri de promovare a oraşului. La rândul său, consilierul german i-a oferit primarului două mingi de fotbal pe care să le dăruiască echipelor de copii din Caransebeş, un tricou şi insigne ale clubului său, precum şi o sticlă de Schnapps, fireşte, pentru frecţii după partidă, şi nicidecum pentru altceva.
În discuţiile purtate de cei doi la centrul terenului, s-au pus bazele unor viitoare colaborări în diferite domenii, şi chiar s-a vorbit despre înfrăţirea celor două localităţi.
Partida s-a încheiat cu scorul de 5-3 în favoarea oaspeţilor, pentru gugulani înscriind Felix Borcean, o dată din acţiune şi a doua oară din lovitură de la 11 metri, şi Alin Muntean, care a marcat cel mai frumos gol al meciului.
Pentru „Gugulanii” Caransebeş au evoluat: Iosif Ruicu, Gabi Dumitru, Adrian Dragomir, Felix Borcean, Marian Gaşpar, Ionică Gaşpar, Alin Muntean, Vistian Ghimboaşă, Ionuţ Domăneanţu, Adrian Dodoiu şi Bogdan Rosanu.
Meciul a fost arbitrat de cunoscutul om de fotbal caransebeşean Sorin Costachi.
Sorin ROGOZ