Primarul Nicolae Daminescu are în plan investiţii de milioane de euro la Sacu



Primarul comunei Sacu, Nicolae Daminescu, ne-a spus că anul trecut a reuşit să finalizeze, după trei ani de muncă, proiectul privind asfaltarea a 6,8 kilometri de străzi în centrul de comună şi parţial în satul Sălbăgelu Nou, valoarea investiţiei fiind de 948.000 de euro, fonduri europene obţinute prin Planul Naţional de Dezvoltare Rurală, Submăsura 7.2 – „Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de bază la scară mică”.
„Deşi am intrat optimişti în anul acesta, primele cifre pe care le-am primit la construirea bugetului ne arată că, în momentul de faţă, sumele sunt mai mici cu 100.000 de lei faţă de 2021. Încercăm, şi cu sumele pe care le vom primi şi vom construi bugetul local, să continuăm proiectele pe care le avem în derulare, şi aici mă refer la modernizarea parcului din comuna Sacu, proiect finanţat, de asemenea, din fonduri europene, mai exact prin Grupul de Acţiune Locală „Ţara Gugulanilor”, o investiţie în valoare de 30.000 de euro. În acest moment, avem publicat pe SICAP anunţul de licitaţie privind lucrările la acest obiectiv. De asemenea, tot pe fonduri europene şi tot prin GAL „Ţara Gugulanilor”, avem proiectul de reabilitare şi dotare a sediului Primăriei comunei, care în momentul de faţă este terminat, mai având doar procedurile cu AFIR, de avizare a documentaţiilor şi depunerea ultimei tranşe de plată”, a spus Nicolae Daminescu.
Ca urmare a depunerii, în 2021, prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, a documentaţiei privind asfaltarea a 4,8 kilometri de străzi în localităţile arondate Sălbăgelu Nou şi Tincova, cu o valoare a investiţiei de 12 milioane de lei, din care 400.000 de lei vor reprezenta contribuţia de la bugetul local, edilul aşteaptă deschiderea acestei Măsuri, pentru a putea demara procedurile de întocmire a Proiectului tehnic pentru acest obiectiv. „Dacă vom reuşi să-l finalizăm, cu aceşti 4,8 km, am putea spune că toate străzile din comuna Sacu, adică aproximativ 25 km, vor fi asfaltate. Rămâne o singură problemă, la Tincova, şi îi înţeleg pe locuitorii de pe acele străzi, pentru că mai există în intravilanul localităţii o porţiune de aproximativ un kilometru, care este Drum judeţean, iar noi nu avem voie să investim bani din bugetul local pentru acel drum care este în atributul special al Consiliului Judeţean Caraş-Severin”.
În momentul de faţă, a mai spus Nicolae Daminescu, se lucrează la întocmirea Studiului de fezabilitate pentru proiectul privind alimentarea cu gaze naturale a comunei, în acest sens existând un parteneriat cu comunele Criciova şi Nădrag din judeţul Timiş, urmând ca proiectul să fie depus în comun. „Acest proiect se ridică la suma de 5 milioane de euro, el fiind ultimul pe care îl avem în plan pentru 2022. Pe parcursul anului vom mai vedea ce ne mai oferă guvernanţii, ori cu ce măsuri vin Executivul sau Uniunea Europeană pentru accesarea de fonduri”, a mai spus primarul comunei Sacu.
Bianca METEŞ