Primarul Petru Crîsnic trage linie şi adună la Glimboca



Nu cu mult timp în urmă, primarul Petru Crîsnic ne-a vorbit despre mai multe proiecte ale administraţiei locale, care, odată finalizate, vor schimba mult în bine faţa comunei Glimboca.
Unul dintre acestea, aflat în fază de finalizare, este legat de iluminatul public stradal, prin Administraţia Fondului pentru Mediu, în valoare de 417.115 lei, prin care au fost schimbate cele două puncte de aprindere şi toate cele 180 de lămpi sunt de tip LED Philips de ultimă generaţie, executantul lucrării lăsând la Glimboca şi 60 de corpuri de rezervă.
Un alt proiect, deja finalizat, a vizat amenajarea zonei centrale pe o suprafaţă de 1.800 mp, ceea ce a însemnat montarea de pavele, realizarea de parcuri şi rigole, precum şi plantarea unor arbuşti pentru sezonul rece, valoarea acestor lucrări fiind de 214.000 de lei.
În această perioadă, ne-a mai spus Petru Crîsnic, la Școala Gimnazială „Gheorghe Frățilă” se implementează Proiectul „TIPS – ŢIne Pasul cu Şcoala!”, finanţat de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional Capital Uman. „Obiectivul general al proiectului este creşterea calităţii serviciilor educaţionale pentru cei 130 de preșcolari și elevi la școala «Gheorghe Frățilă». O altă componentă a proiectului este și prevenirea continuă a abandonului şcolar. Recent, unitatea de învăţământ a beneficiat de utilarea cu un număr de zece table inteligente, laptopuri și videoproiectoare”, a adăugat edilul.
De asemenea, din fonduri proprii, se vor monta pavele pe aleea care duce la capela bisericii ortodoxe şi se va achiziţiona, tot pentru aceasta, un capac frigorific, totalul investiţiei ridicându-se la suma de 20.000 de lei.
Bianca METEŞ