6 mai 1918 a fost momentul dezvelirii publice în Caransebeş a două opere de artă remarcabile ale sculptorului Horvay János: statuia împărătesei-regine Elisabeta (mai cunoscută ca Sisi, după filmul cu acelaşi nume), precum şi monumentul Pro Patria. Ambele opere, sculptate în marmură albă provenită de la Ruşchiţa, reprezintă realizări de excepţie ale renumitului artist plastic budapestan. Acestea au fost amplasate în centrul oraşului, statuia reginei pe o movilă de pământ situată în Piaţa centrală, în partea laterală a Bisericii catolice (pe locul în care este astăzi Monumentul Revoluţionarilor), iar monumentul Pro Patria într-un scuar pe malul Canalului Morilor (Ierugii), loc în care se află şi astăzi. [1]

Statuia o înfăţişează pe Elisabeta, împărăteasa Austriei şi regina Ungariei (născută la 24 decembrie 1837, la München, şi decedată în 10 septembrie 1898, la Geneva), în timpul tinereţii, fiind amplasată pe un soclu înalt, pe care stătea dăltuit numele său: ERZSÉBET. Statuia Pro Patria îl înfăţişează pe Hercule ucigând Himera, îngenuncheat şi sprijinit în sabie, cu mâinile împreunate spre rugă, mulţumind divinităţii pentru victoria sa, un simbol pentru binele care învinge răul, iar cuvintele PRO PATRIA (Pentru Patrie, în limba latină) arată scopul luptei.

Ambele opere de artă au fost dezvelite în aceeaşi zi de 6 mai 1918, iar la momentul inaugural au participat, pe lângă mulţimea de oameni însufleţiţi de eveniment, oficialităţile oraşului, în frunte cu primarul Friedrich Pauck, precum şi, ca invitaţi speciali, arhiducele Karl Albrecht şi ministrul Zichy Aladár. Deşi oficialităţile oraşului au dorit ca însuşi împăratul-rege Carol al IV-lea să fie prezent la acest eveniment, suveranul nu a putut participa personal, dar l-a trimis în locul său pe tânărul arhiduce Karl Albrecht (1888-1951), care şi-a făcut apariţia zâmbitor, îmbrăcat în uniformă militară de vânător tirolez.

Festivităţile ce au avut loc cu acest prilej au excelat prin fast şi prin participare: s-au construit în faţa Primăriei tribune acoperite pentru oficialităţi, au fost aduse două fanfare pentru întreţinerea atmosferei, o mulţime de oameni a venit să asiste la această mare sărbătoare, ultima de acest calibru din Ungaria, până la finele primei conflagraţii mondiale.

Statuia reginei a fost realizată la iniţiativa Comitetului pentru dezvelirea statuii, înfiinţat în anul 1914, un  grup  condus de fostul primar al oraşului, Constantin Burdia, şi sprijinit de autorităţile locale, în frunte cu primarul în funcţie Octav Bordan. Realizarea monumentului, destul de costisitoare, a fost finanţată cu fonduri provenite în mare parte de la bugetul oraşului Caransebeş, dar şi din donaţii modeste ale comunelor din fosta zonă de graniţă, precum şi din câteva contribuţii private. [2]

Punerea în operă a fost încredinţată sculptorului Horvay János din Budapesta, un desăvârşit artist plastic ale cărui zeci de lucrări stau şi astăzi mărturie a măiestriei sale artistice. Medalia de aur a Salonului Naţional câştigată de el în 1913 a fost probabil motivul determinant pentru a fi ales de Comitet drept autor al monumentului închinat reginei Elisabeta, operă apreciată în cele mai înalte cercuri, el fiind recompensat pentru această lucrare amplasată în Caransebeş şi cu un titlu nobiliar, primind predicatul de Mecsekalja. [3]

Horvay a finalizat statuia reginei încă din 1914, autorităţile intenţionând să o dezvelească în luna septembrie a aceluiaşi an, însă starea de război în care se afla Ungaria a făcut ca momentul să fie amânat până în 1918.

Monumentul Pro Patria reprezintă omagiul adus memoriei elevilor şi profesorilor de la Gimnaziul Superior de Stat (azi purtând denumirea de Colegiul Naţional „Traian Doda”) căzuţi în luptele din Primul Război Mondial. Iniţiativa acestei opere a avut-o un comitet format din profesori şi elevi ai acestei unităţi scolare.  Ideea a apărut  în ianuarie 1916, după moartea pe front a profesorului Barta Loránt, luându-se de îndată legătura în acest sens cu sculptorul Horvay János pentru realizarea unor machete preliminare. În luna mai a anului 1916, s-a deplasat la Budapesta în vederea alegerii modelului final al monumentului o delegaţie formată din Octav Bordan, primarul de atunci al oraşului, profesorul Gajda Béla, şi Edgar Müller, reprezentant al elevilor liceului, devenit mai târziu farmacist şi autor al unei monografii a oraşului.

Viaţa statuii reginei a fost scurtă. Lucrarea nu a rezistat prea mult vremurilor tulburi care au urmat momentului dezvelirii ei. La finele războiului pierdut de Austro-Ungaria, statuia a fost în mod iresponsabil vandalizată şi mutilată. Oare cum se poate explica acest gest nesăbuit? Doar nu era nici pe departe reprezentarea vreunui domnitor asupritor sau a vreunui duşman. Era statuia unei regine nefericite, iubită de popor, la urma urmei, statuia unei femei…

Soclul de marmură a rămas gol mulţi ani, până când, mult mai târziu, pe el a fost aşezat bustul episcopului Ioan Popasu. Rămăşiţele statuii au fost transportate într-o curte interioară, mult timp nemaiştiindu-se unde se află. În anul 2012, a fost descoperită în curtea vechii Primării din Strada Ardealului, cu ocazia lucrărilor de construcţii pentru edificarea spaţiilor în care fiinţează Seminarul Teologic, prezentând lipsuri şi distrugeri. [4]

În prezent, statuia este în posesia Muzeului Judeţean de Etnografie şi al Regimentului de Graniţă, supusă unui proces de restaurare, urmând a fi pusă în valoare într-un mod convenabil. Încă din anul 2004, primarul de atunci, Ion Marcel Vela, şi-a exprimat intenţia re-expunerii publice a statuii, însă până astăzi nu s-a întâmplat nimic concret în acest sens. Până la urmă, este un crâmpei din viaţa istorică şi culturală a oraşului, un obiect de artă ce ar fi păcat să nu îşi găsească locul în peisajul citadin.

Monumentul Pro Patria s-a păstrat până în zilele noastre, fiind deseori loc de întâlnire al elevilor şi absolvenţilor, cadru propice pentru fotografiile ce imortalizează diverse evenimente din activitatea şcolară, îndeosebi încheierea studiilor liceale.

În timp, monumentul s-a înnegrit şi, chiar mai mult, a fost ţintă a unor persoane îndrăgostite de grafitti, aspect ce a reclamat o lucrare de curăţare a marmurei şi eventual o reamenajare estetică a părculeţului din jur.

Aceste lucrări s-au efectuat în urmă cu ceva timp, astfel că după 100 de ani de la dezvelirea sa, monumentul ocupă iarăși cu demnitate un loc de cinste în forul public.

Bibliografie

[1] Edgar Müller, Betrachtungen zur Geschichte meiner Heimatstadt Caransebes, manuscris, Caransebeș,1975, pag. 49-50;

[2] Arhivele Naționale, Filiala Timiș, fondul Prefectura Județului Severin, Dosar nr. 54/1914;

[3] Resursă web la adresa: http://hu.wikipedia.org/wiki/Horvay_J%C3%A1nos;

[4] Constantin Brătescu, Orașul Caransebeș între 1865-1919, Caransebeș, Ed. Dalami 2011, pag. 173-174.

Notă: Anumite fotografii au fost preluate de pe http://www.szoborlap.hu

René DEMETER