Probleme mari cu identificarea parcelelor!


Scriam, recent, despre întâlnirea Satul şi agricultura din Caraş-Severin”, dedicată fermierilor cărăşeni, la care, pe lângă reprezentanţii Agenției Judeţene de Plăți și Intervenții în Agricultură, Direcției pentru Agricultură Caraș-Severin, Direcției Sanitar-Veterinare, Agenției Domeniilor Statului – județul Caraș-Severin, Oficiului de Zootehnie, Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare – Unitatea de Administrare Caraș-Severin, Oficiului Fitosanitar al județului Caraș-Severin, Oficiului Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, a participat şi directorul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, Dumitru Stepanescu. Acesta a declarat că, începând cu 1 martie, a demarat campania de primire a cererilor unice de plată pentru anul în curs, care se va încheia în 15 mai. De asemenea, el a adăugat că identificarea parcelelor agricole rămâne o problemă pentru mulţi cărăşeni, făcând apel la primari să sprijine fermierii în digitizarea şi identificarea parcelelor agricole. „Avem mari probleme în acest sens, pentru că sunt situaţii de suprapuneri, de supradeclarări de blocuri fizice, chiar şi acum, după aproape 12 ani de preluare a cererilor la APIA. Ar fi foarte bine şi, cred eu, în interesul tuturor, şi al fermierilor şi al administraţiilor locale, ca atunci când omul vine la APIA să fie în cunoştinţă de cauză asupra terenurilor pe care le deţine şi asupra localizării acestora. Pentru că nu au avut o situaţie clară asupra terenurilor pentru care au solicitat subvenţie, mulţi cărăşeni s-au văzut nevoiţi să returneze banii solicitaţi, după încheierea controalelor APIA”, a mai spus Dumitru Stepanescu.

După finalizarea planului cadastral în Caraş-Severin, fermierii vor putea să acceseze şi acele măsuri adiacente de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, care au fost delegate către APIA, respectiv cele referitoare la agromediu, la zonele defavorizate sau la agricultura ecologică. „După anul 2015, aceste măsuri, pe noul Program Naţional pentru Dezvoltare Rurală, au suferit un recul. Au fost foarte mulţi fermieri care datorită neîncrederii, a faptului că nu au cunoscut bine locaţia parcelelor agricole, au renunţat să mai solicite aceste măsuri. Şi asta pentru că, în urma controalelor, cultura nu a fost găsită la locul la care a fost digitizată. În consecinţă, fermierul a fost nevoit să dea banii înapoi şi, în unele cazuri, chiar pe toţi anii anteriori anului de control. Acest lucru i-a făcut pe fermieri mai reticenţi, iar interesul pentru aceste cereri de plată să fie mai scăzut“, a mai spus directorul Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură.

Cererile de plată se depun la sediul APIA Caraş-Severin pentru fermierii care au suprafeţe de teren mai mari de 50 de hectare, şi la Centrele locale pentru cei cu suprafeţe mai mici de 50 de ha. La depunerea cererii de plată, solicitanţii trebuie să prezinte toate documentele necesare care să dovedească utilizarea legală a terenului agricol, a parcelelor cu zone de interes ecologic, dar şi să declare animalele pe care le deţin în gospodărie.

La nivel judeţean, există şapte Centre locale APIA, la Bozovici, Caransebeş, Domaşnea, Moldova Nouă, Oraviţa, Oţelu Roşu şi Reşiţa.

Mădălina DOMAN